Premium Only Content
Walter Veith - 93 (prima parte) Omicron, Vaccinarea obligatorie (Ce se întâmplă, profesore?)
Trăim timpuri profetice, cu siguranță!
Paralela biblică ne relevă aspecte ale momentului istoric actual extrem de acute.
ÎNROBIREA copiilor Lui Dumnezeu de către faraon, sau, dacă doriți, de „civilizația” Egiptului, din nefericire se repetă, într-un mod de-a dreptul năucitor.
Pavel ne avertizează în 1 Corinteni 10:11:
„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise PENTRU ÎNVĂŢĂTURA NOASTRĂ, peste care au venit sfârșiturile veacurilor”.
Noi suntem cei peste care au venit DEJA sfârșitul veacurilor.
Urmăriți cele 5 etape ale ÎNROBIRII copiilor Lui Dumnezeu, potrivit raportului din Exodul cap. 1:
1. Mai întâi, în vremurile „bune”, în care Iosif deține o poziție deosebită, copiii lui Israel ajung la o prosperitate deosebită.
Dar, din nefericire, există cineva care este gata oricând să transforme binecuvântarea în blestem.
Poate nu veți crede, dar căderea în robie a lui Israel începe aici, în cea mai prosperă perioadă a lor în Egipt, când ei o duc foarte bine și viața lor se leagă de bunurile lumii acesteia, de Egiptul acesta, care devine al lor!
Când se schimbă dinastiile în regatul Egiptului, noul faraon exclamă:
„Iată că poporul copiilor lui Israel este MAI MARE şi MAI PUTERNIC decât noi” (Exod 1:9).
2. A doua etapă este cea a restricțiilor. Trebuie să li se dea de muncă, spune stăpânul Egiptului, de atunci ȘI DE ACUM.
Uitați-vă la dvs., așa cum și eu mă uit la mine: Câte ore din viața noastră este altceva decât alergătură, muncă și iar alergătură și iar muncă?
Unde mai este Dumnezeul nostru? Unde mai sunt orele noastre de consacrare, de studiu al biibliilor noastre, pe genunchi, de rugăciune și de cercetare în cămăruță, înaintea Dumnezeului Celui Viu?
„Faraonul” lumii acesteia s-a arătat dibaci față de copiii lui Israel:
„au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele” (Exod 1:11).
3. Pentru că munca nu îi poate extermina pe copiii lui israel, în următoarea etapă sunt duși într-o aspră robie (Exodul 1:13-14).
Unii dintre noi am trecut chiar și pe aici: bănci, credite, taxe școlare etc., etc.
4. Urmează exterminarea prin mijloace medicale.
Toți copiii de parte bărbătească trebuiau omorâți. De cadrele lor medicale.
Scopul era exterminarea lor biologică, „sterilizarea”. Orice similitudine, oricât de vagă, cu prezentul, este „pur întâmplătoare”.
5. Ultima etapă, are loc atunci când planul lui faraon este împiedicat de curajul acestor cadre medicale care nu fac ceea ce li se spune.
Și aici intervine măsura cea mai halucinantă.
Faraon nu trimite nici poliția, nici armata, nici jandarmeria, ci apelează la o armă totală: CEL DE LÂNGĂ TINE, vecinul tău, prietenul tău, cei cu care viețuiai în pace. Și care acum văd în tine un pericol.
Porunca este dată de faraon „la tot poporul lui” (Exod 1:22).
Și credeți că au mai putut ieși din Egipt? A fost nevoie de 10 plăgi ca Domnul să îi strângă, din toată țara Egiptului, de unde fuseseră împrăștiați (Exodul 5:12 - Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului, ca să strângă mirişte în loc de paie), pentru a se aduna la Ramses, în Gosen, de unde aveau să pornească toți ca unul, într-o singură noapte, în călătoria lor de 3 zile, către ÎNVIEREA lor ca popor.
LINKS FOR MATERIALE SUPLIMENTARE:
US President Joe Biden media address on Omicron response
SABC News YouTube Channel
https://youtu.be/XzFpXSCwQ6A
NIH Director: Omicron 'particularly contagious,' severity remains unknown
Fox News YouTube Channel
https://youtu.be/385_5OOV8-M
Rand Paul responds to Anthony Fauci's 'I represent science' declaration
Fox News YouTube Channel
https://youtu.be/jzn045EtcQc
President Cyril Ramaphosa addresses the nation 1 Feb 2021
eNC YouTube Channel
https://youtu.be/KMTuG_dSOZQ
28 Nov 2021 Govt mulls mandatory vaccinations as 4th wave looms
News24 YouTube Channel
https://youtu.be/srr7MR33guY
https://www.forbes.com/sites/masonbissada/2021/11/29/supreme-court-rejects-request-to-block-covid-19-vaccine-mandate-for-massachusetts-hospital-system/?sh=2f8bf6e05f2f
https://nypost.com/2021/11/30/greece-to-impose-monthly-fine-on-unvaccinated-adults-over-60/
https://www.republicworld.com/india-news/general-news/only-inoculated-people-can-buy-grocery-fuel-aurangabad-issues-order-to-boost-vaccination.html
Linkuri sursa:
https://rumble.com/vqc7if-walter-veith-and-martin-smith-wup-93.html
-
11:33
DeVory Darkins
16 hours ago $8.54 earnedJustin Trudeau PANICS after Trump slaps Canada with AGGRESSIVE Tariffs
36.5K92 -
19:11
Stephen Gardner
23 hours ago🔥HOLY CRAP! Chuck Schumer UNDER INVESTIGATION | 3 HUGE Trump MOVES explained!
62.1K147 -
DVR
Rotella Games
7 hours agoGrand Theft America - GTA IV | Day 4
24.8K3 -
LIVE
Scottish Viking Gaming
4 hours ago💚Rumble :|: Sunday Funday :|: Rumble Fam Knows What's Up!!
206 watching -
LIVE
ttvglamourx
3 hours ago $1.55 earnedEGIRL VS TOXIC COD LOBBIES !DISCORD
190 watching -
3:19:17
LumpyPotatoX2
5 hours agoSCUM: Lumpy Land RP Server - Day #1 - #RumbleGaming
19.7K2 -
1:42:59
Game On!
18 hours ago $8.06 earnedTop 10 Super Bowl Bets You Can't Afford To Miss!
64.5K7 -
2:17:02
Tundra Tactical
22 hours ago $22.38 earnedTundra Nation Live : Shawn Of S2 Armament Joins The Boys
155K26 -
11:00:11
tacetmort3m
1 day ago🔴 LIVE - SOLO RANK GRINDING CONTINUES - MARVEL RIVALS
204K3 -
13:29:21
iViperKing
1 day agoShadows Of Chroma Tower, Alpha Playtest [Part 1]
167K8