Marius Ianuș - BALADA VAGOANELOR DE TREN

Marius Ianuș - BALADA VAGOANELOR DE TREN (Backup)
- Recită : Autorul - https://bit.ly/3twkhk6 # https://bit.ly/3twBV7e

BALADA VAGOANELOR DE TREN
de Marius Ianuș

Ținându-ne de mână, ca nişte lungi vagoane,
ne ducem existența spre zări târzii de fum
ne flutură în grabă batiste pe peroane
şi, fără multă vorbă, suntem împinşi la drum.

Şi alergăm întruna pe căile ferate,
ne mai opresc prin halte consemne şi lumini,
ne trec pe la ureche, grăbit, accelerate,
şi alergăm prin lume, întruna, arlechini…

Acum, când zarea țării se-aprinde ca o dramă,
acum, când se presimte al nopții rece semn,
acum, în clipa asta când ziua se destramă
o să cântăm balada vagoanelor de tren.

Când ne-a oprit odată un tren strălucitor
vedeam în dreptul nostru, pe-o linie-ntreruptă
vagonul în paragini, cu placa HARITON,
care părea zadarnic şi lepădat de luptă…

– De ce rămâi aicea, pustiule vagon,
şi nu-ți îndrepți privirea spre zarea cea fierbinte?
Nu-ți mai aduci lumină în palidul neon
şi nu-ți urneşti dorința şi viața înainte…

Acum, când zarea țării se-aprinde ca o dramă,
acum, când se presimte al nopții rece somn,
acum, în clipa asta când ziua se destramă
să ascultăm cuvântul acestui vechi vagon.

– Voi alergați întruna spre zările de fum
ca să găsiți răspunsuri la întrebări anoste…
Voi transportați cărbune, şi lapte, şi magiun
şi le schimbați pe pepeni sau pe un bodaproste…

Dar ce se-ascunde-n asta, de ce vă străduiți
să transportați făină şi sârmă pentru cleşte?
De ce fugiți prin viață cu ochii chinuiți
şi care-i întrebarea care vă chinuieşte?

Acum, când zarea țării se-aprinde ca o dramă,
acum, când se presimte al nopții rece semn,
acum, în clipa asta când ziua se destramă
să ascultăm balada vagoanelor de tren.

– Nu veți găsi răspunsul, ne spuse Hariton,
în plexicul şi-n plasma acestei lumi mortale –
noi am ajuns vagoane rămase la peron
în care-aruncă noaptea lumini de lampadare…

Noi ne-am oprit din marşul acesta nebunesc,
noi am ieşit din cursa aceasta demențială…
Ne înfăşoară trupul un gând dumnezeiesc
şi ne coboară-n suflet o pace diafană…

Acum, când zarea țării se-aprinde ca o dramă,
acum, când se presimte al nopții rece somn,
acum, în clipa asta când ziua se destramă
să ne-amintim povestea acestui vechi vagon.

Ținându-ne de mână, ca nişte lungi vagoane
ne ducem existența spre zări târzii de fum
ne flutură în grabă batiste pe peroane
şi, fără multă vorbă, suntem împinşi la drum.

Şi alergăm întruna pe căile ferate,
ne mai opresc prin halte consemnele de post,
ne trec pe la ureche, grăbit, accelerate,
şi alergăm prin lume, întruna, fără rost…

Acum, când zarea țării se-aprinde ca o dramă,
acum, când se presimte al nopții rece somn,
acum, în clipa asta când ziua se destramă
ne amintim povestea acelui vechi vagon.