Shalom Israel - 11 Intoarcerea Evreilor in Tara Promisa

Shalom Israel

O emisiune despre Istoria, Cultura si Religia poporului Israel

Emisiunea 11

Invitat: Iosif Klein Medesan, Editor General Romania Libera
Moderator: Pastor Ioan Peia

Intoarcerea Evreilor in Tara Promisa

a. Viseaza orice evreu sa se intoarca in tara stramosilor sai?

b. Ce inseamna miscarea Sionista si cine a fost fondatorul ei?

c. Cum au reintrat evreii in posesiunea tarii?

d. Cum au reinviat evreii limba ebraica?

e. Cum au facut evreii fata presiunilor, agresiuinilor si tradarilor celorlalte natiuni?

f. Cum s-a nascut noul stat Israel?

Anul 1940 a marcat inceputul celei mai tragice perioade in istoria poporului evreu. Cinci ani in care evreii au fost aproape de distrugerea totala au fost urmati de trei ani in care natiunea a renascut culminand cu formarea statului Israel in 1948.

De la distrugerea Templului de catre romani in anul 70 A.D. si pana in zilele noastre, evreii niciodata nu au renuntat la tara lor.

Miscarea Sionista bazata pe numele biblic al Ierusalimului care este Sionul, a afirmat si sustinut intoarcerea evreilor in tara parintilor lor.

Holocaustul si prigoanele impotriva evreilor intre cele doua razboaie mondiale au adaugat multe argumente la miscarea Sionista, conducad la concluzia ca intoarcerea in tara promisa si formarea unui stat evreu este o necesitate care nu poate fi ocolita.

Un popor care a fost persecutat secole la rand si caruia i s-a negat dreptul la refugiu din fata distrugerii naziste de catre marile natiuni la Conferinta de la Evian din 1938, avea nevoie de o tara care sa-i fie casa si adapost.
Cu siguranta acest loc visat de evreii tuturor veacurilor era tara din care fusesera exilati cu forta de catre romani si in a carui intoarcere nu au incetat sa spere si sa se roage.

a. Viseaza orice evreu sa se intoarca in tara stramosilor sai?

Cat de tare si-au dorit evreii sa se intoarce in tara promisa?

Cuvintele psalmistului captureaza taria atasamentului evreilor fata de Ierusalim:
„Daca te voi uita, Ierusalime, sa-si uite dreapta mea destoinicia ei!” (Psalmul 137:5)

Dorul evreilor dupa tara stramosilor lor este regasit in rugaciunile zilnice si in ritualurile religioase de-a lungul secolelor:

De trei ori pe zi fiecare evreu trebuie sa se roage. Rugaciunea se numeste Shemone Esre. In cele 18 binecuvantari rugaciunea centrala este: „Si la Ierusalim, orasul Tau, intoarce-ne degraba in indurarea Ta.”
Dupa fiecare masa se spune rugaciunea de multumire lui Dumnezeu pentru darurile primite si se face rugaciunea: „Si restaureaza degraba Ierusalimul, Orasul Sfant, in zilele noastre.” Astfel evreii nu numai multumesc pentru mancarea care le-a satrurat trupurile dar vor ca si sufletele lor sa fie saturate pentru dorul dupa Ierusalim.
Ce mai sfanta zi a anului, Yom Kipur trebuie sa se incheie cu un strigat al adunarii: „Anul viitor la Ierusalim.” La fel se incheie si sederul de Pesach.
La fiecare nunta evreiasca, la sfarsit mirele sparge un pahar cu calcaiul pantofului. Aceasta simbolizeaza ca oricat de fericiti ar fi mirii in acel moment, bucuria lor este incomplecta. Paharul lor nu este plin de da peste el ci de fapt este spart pentru ca poporul evreu inca traieste in afara tarii sfinte si fara esenta spiritualitatii sale, locul de intalnire cu Doimnezeu care era in Templu.
Tisha b’Av, sau 9 Av este cea mai trista zi din anul evreiesc, o zi de post in care se comemoreaza distrugerea ambelor temple si alungarea din Tara Sfanta.

Evreii isi aduc aminte neincetat ca Dumnezeu, i-a spus lui Avraam: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata.” (Gen. 12:1)

Primul evreu trebuia sa mearga si sa locuiasca in Israel pentru a-si implini aspiratiile sale spirituale. Urmasii lui trebuie sa il urmaze. Despartirea fortata nu a facut decat sa intareasca dragostea evreilor pentru Tara Promisa.

Sunt evrei care inca asteapta implinirea voii lui Dumnezeu pentru intoarcerea in Tara Promisa?

Exista idea ca daca natiunile au reusit sa alunge pe evrei din Tara Promisa, aceasta trebuie sa fie voia lui Dumnezeu. Exilul trebuie sa fie pedeapsa divina pentru pacatul natiunii spun unii dintre rabini. Ei spun de asemenea ca doresc sa se intoarce in tara dar nu indraznesc sa faca prima miscare.

„Trebuie sa asteptam pe Dumnezeu ca sa trimeata pe Mesia. El ne va aduce inapoi dupa ce va fi data aprobarea divina. Altfel vom merge impotriva voii lui Dumnezeu, care este clar implicat in exilul nostru intre alte natiuni.”

Aceasta abordare pare sa fie rezonabila si religioasa. Printre evreii care au gandit asa au fost Haredimii (lit. cei care tremura in fata lui Dumnezeu) si care s-au opus crearii statului Israel, considerand ca este mai mult rezultatul unui efort uman decat interventia lui Dumnezeu.

Este interesant sa constati ca cei mai multi sionisti au fost secularisti, dar lucrarea lor a fost inspirata de Biblie. De aceea realizarea practica a visului intoarcerii a fost in itiat nu de un rabin sau un evreu religios ci de Theodor Herzl.

b. Ce inseamna miscarea Sionista si cine a fost fondatorul ei?

Cine a fost Theodor Herzl?

Considerat parintele sionismului modern, THEODOR HERZL (Binyamin Ze'ev; 1860-1904), s-a nascut la Budapesta intr-o familie de evrei bogati, dar asimilati. Herzl a trecut prin ritualul Bar-Mitzvei, dar mama sa l-a crescut in traditia Iluminismului. Poate intalnirea cea mai semnificativa a lui Herzl cu religia sa a fost atunci cand a parasit o Societate a Studentilor Germani din cauza antisemitismului acesteia. Acest lucru a fost legat de interesul crescand al lui Herzl in problema evreiasca revalenta in acel moment: In mijlocul unui anti-semitism crescand, ce ar trebui sa faca evreii - sa se izoleze si mai mult sau sa se asimileze?

Herzl a terminat dreptul la Viena, dar s-a lasat curand de aceasta profesie pentru a deveni scriitor. A scris o serie de piese care au fost puse in scena si primite foarte bine, precum si niste povestiri filosofice. Din octombrie 1891 pana in iulie 1895 Herzl a fost corespondentul la Paris al ziarului vienez Neue freie Presse, ziarul liberal cel mai influent in acel timp. Sporirea anti-semitismului in Franta a starnit interesul lui Herzl fata de problema evreiasca, iar in august 1892 a publicat in Neue freie Presse un articol despre antisemitii francezi. Cazul Dreyfus din 1894 l-a condus pe Herzl la concluzia finala. A luat parte la proces in calitate de corespondent al Neue freie Presse si a fost martor la comportamentul violent al gloatei pariziene cand ofiterul evreu nevinovat a fost umilit in public intr-o ceremonie in care i-au fost smulse insignele si emblemele militare (5 ianuarie 1895). Ascultand cum se striga "moarte evreilor," Herzl s-a convins ca singura solutie era exodul masiv al evreilor din locurile unde traiau, infestate de anti-semitism, si reasezarea lor intr-un teritoriu propriu. A decis sa se ocupe de realizarea acestei idei.

Mai intai Herzl si-a prezentat ideile numai evreilor bogati si influenti cum ar fi baronul Maurice de Hirsch. Planul lui a fost intampinat cu scepticism. In final, s-a decis sa isi prezinte ideile publicului. Si-a remodelat lucrarile intr-o carte intitulata "Statul evreiesc". In cursul aceluiasi an au aparut traduceri in ebraica, engleza, franceza, rusa si romana.

Ideea care sta la baza acestei lucrari este ca problema evreiasca nu poate fi rezolvata prin asimilare pe deoparte din cauza antisemitismului, iar pe de alta parte din cauza dorintei evreilor de a supravietui. Evreii sunt un singur popor; soarta grea a evreilor - care va deveni cu siguranta si mai grea din cauza conditiilor economice si sociale anormale in care evreii traiau ca straini in toate tarile - poate fi transformata intr-o forta pozitiva de magnitudine enorma numai printr-o solutie politica: infiintarea unui stat evreiesc independent cu consimtamantul marilor puteri. Crearea conditiilor politice pentru stabilirea evreilor era o preconditie pentru migrarea in masa organizata si pentru colonizare. Statul ar trebui format in concordanta cu un plan, la scara larga, folosind toate descoperirile tehnice si stiintifice si intr-un spirit de progres social (cum ar fi ziua de lucru de sapte ore, fapt simbolizat pe drapelul national prin sapte stele).

Der Judenstaat a fost primit cu reactii mixte de diversele parti ale poporului evreu. Majoritatea evreilor din vestul europei au atacat presupunerile lui Herzl si au respins planul acestuia; chiar si unii dintre Hovevei Zion (Iubitorii Sionului) atat din Europa de est cat si in Europa de vest s-au opus acestui plan, considerandu-l de natura prea extremista. Totusi, cea mai mare parte a Hovevei Zion si studentii sionisti din Austria si din alte tari au raspuns cu entuziasm la ideea lui Herzl si l-au rugat sa-si asume conducerea grupurilor care se dedicau realizarii acestui plan. Astfel, Herzl a devenit liderul a ceea ce de atunci incolo s-a numit miscarea sionista.

Herzl si-a urmarit scopurile politice prin apeluri catre sefii de state si catre evreii prominenti din acele timpuri. A negociat cu Kaiserul Wilhelm al doilea si a avut doua intrevederi cu el. A negociat cu sultanul Turciei, care conducea Palestina in acel timp, si cu Marea Britanie, unde s-a ridicat propunerea stabilirii in Uganda, dar aceasta a fost respinsa. Dezamagirea pe aceste planuri l-a impins pe Herzl sa organizeze poporul evreu pentru a crea un stat evreiesc in Erez Israel. A promovat aceasta idee cu mult elan si pe 6 martie 1897, la o conferinta preliminara unde au participat reprezentantii societatilor Hovevei Zion in Germania, Austria si Galitia. Propunerea lui Herzl de a organiza un congres general sionist a fost acceptata. In ciuda opozitiei largi fata de ideea de a tine un congres, Herzl a reusit sa convoace congresul ca prima adunarea nationala a evreilor care se luptau pentru renasterea poporului lor.

Pentru diseminarea ideilor sioniste, Herzl a infiintat un saptamanal, Die Welt, al carui prim numar a aparut pe 4 iunie 1897, avandu-l ca redactor sef pe Herzl. Herzl a dat si finantarea necesara pentru ziar. Primul Congres Sionist, tinut la Basel intre 29-31 august 1897, a fost prima adunare interteritoriala a evreilor pe o baza nationala si laica. Congresul a adoptat programul miscarii sioniste, care a devenit cunoscut ca Programul Basel, si a infiintat Organizatia Sionista Mondiala ca organizatie politica a poporului evreu. Herzl a fost presedintele Primului Congres (precum si al celorlalte cinci congrese tinute in timpul vietii lui) si a fost ales presedinte al Organizatiei Sioniste Mondiale, pastrand aceasta functie pana la moartea sa.

Aceste lupte aprige, pe langa eforturile sale neincetate in numele cauzei sioniste, au dus la agravarea bolii sale de inima si imediat dupa terminarea sedintei a plecat la tratament la Franzensbad, o statiune din Boemia. Nu si-a revenit si s-a intors la Viena. Curand dupa aceea, a plecat intr-o alta statiune, Edlach de langa Semmering, unde a facut pneumonie si a murit la 3 iulie 1904.

In timpul vietii Herzl i-a uimit pe toti cei cu care s-a intalnit prin infatisarea placuta si statura demna. Cei care ii cunosteau munca ii admirau viziunea, larghetea perspectivei sale politice, capcitatea sa organizatorica si dedicatia completa fata de cauza pe care o considera sacra. Dupa mortea sa, statura sa a crescut in importanta in lumea evreiasca si aproape a devenit o figura legendara. Nu a fost nevoie decat de cativa ani pentru ca rezultatele intreprinderilor sale sa devina vizibile: evreii au fost recunoscuti ca natiune si a fost deschis un nou capitol in istoria lor milenara. Herzl a transformat sionismul dintr-o miscare slaba si insignifianta intr-o organizatie mondiala si entitate politica pe care Marea Britanie era pregatita sa o accepte ca reprezentant autorizat al poporului evreu. Aceasta a dus la randul ei la Declaratia Balfour si in final la crearea statului Israel. Nu ii diminueaza insa meritele daca mentionam neajunsurile pentru care a fost criticat de contemporanii sai: ca era strain de traditia si cultura evreiasca si ca ignora semnificatia limbii ebraice pentru renasterea poporului evreu.

In ultimul sau testament, Herzl a cerut sa fie inmormantat langa mormantul tatalui sau in Viena pana cand evreii ii vor transporta ramasitele in Eret Israel. Astfel, in august 1949, putin dupa infiintarea statului Israel, ramasitele pamantesti ale lui Herzl au fost reinhumate pe Muntele Herzl din Ierusalim, iar in apropiere s-a construit un muzeu Herzl (incluzand biroul sau original de la Viena). Aniversarea mortii lui, 20 Tammuz, a fost declarata zi memoriala nationala in Israel. Motto-ul cartii sale "Vechea tara noua" "Daca vreti, nu este o legenda," a devenit sloganul intregii miscari sioniste si inca mai misca inimile evreilor din intreaga lume.

c. Cum au reintrat evreii in posesiunea tarii?

Care au fost directiile principale in care au actionat evreii pentru a putea reintra in posesia tarii?

1. Prin rascumpararea pamantului.

La primul Congres Sionist din 1897 de la Basle, profesorul Hermann Schapira (un renumit matematician) a facut un plan pentru Fondul National Evreiesc care va supraveghea contributia financiara a evreilor din intreaga lume pentru cumpararea de pamant in Palestina. Pamantul a fost rascumparat hectar dupa hectar. Spre deosebire de colonistii din Australia, America de Nord si Africa de Sud care au cucerit cu arma teritoriile in care s-au asezat, evreii s-au intors in tara natala din care fusesera alungati prin rascumpararea pamantului, platind fiecate metru patrat. Fondul National Evreiesc a avut de asemenea misiunea de a planta milioane de copaci intr-un pamant sterp, secatuit si pustiit de cei ce l-au ocupat secole la rand. Si in ziua de azi evreii sarbatoresc evenimente speciale plantand un copac.

2. Prin munca.

In miscarea Sionista sloganul „Demnitatii Muncii” a fost in mod deoasebit promovat. Pamantul trebuia destelenit, mlastinile asanate, un pamant pustiit trebuia readus la viata. Primii pionieri – Chalitzimii, urmand principiile filozofice ale unoara ca David Aaron Gordon au facut din lunca fizica o religie, din sudoarea fruntii rugaciuni, din durerile de spate modul de a se inchina lui Dumnezeu. Idealul lor s-a materializat in infiintarea Kibutzurilor si Moshavimilor, in care castigul porsonal devena secundar castigului colectiv.

Cand un turist a vazut cat de grea era munca acestor pionieri nu s-a putut abtine sa spuna: „Nu as face ce faceti voi pentru un milion de dolari.” La care un chalutz, pionier, a raspuns: „Nici noi, nici noi!”

Un Kibutz inseamna o asezare colectiva, a carui membri impart egal pamantul, munca si veniturile. Un Moshav este de asemenea o comunitate de oameni in care pamantul si uneltele sunt proprietate comuna dar fiecare isi are casa lui si poate sa faca cu veniturile ceea ce vrea.

Primul Kibtz s-a format in 1910 si s-a numit Degania. Primul copil care s-a nascut in Degania va fi eroul razboiului de 6 zile, Moshe Dayan.

3. Prin fervoare religioasa

Chiar si dintre evreii religiosi care se opuneau formarii statului Israel pentru ca se interfera cu voia lui Dumnezeu, au fost un numar mare de sionisti. Rabinul Smuel Mohiliver (1824-1898) a fost unul din lideri evreilor ortodocsi in estul continentului. Dupa pogromurile din Rusia si Polonia din anii 1880 Mohiliver a ajuns la aceleasi concluzii ca Herzl. El a pornit miscarea Hovevei Zion (iubitorii Sionului).
Primele asezari agricole ale evreilor din Estul Europei au fost facute de acesti evrei religiosi, care au inspirat pe fratii lor persecutati din Rusia, determinind astfel noi valuri de imigratie.

d. Cum au reinviat evreii limba ebraica?

Nu numai pamantul a reinviat odata cu intoarcerea evreilor ci si limba Ebraica. Dupa doua mii de ani o limba moarta a inceput sa fie din nou folosita. Acest lucru nu s-a mai intamplat in istoria rasei umane.

Evreii nu au uitat niciodata limba „Cartii”. Ei citeau scrierile sfinte dar nu foloseau ebraica in viata de zi cu zi. De asemenea nu existau cuvinte pentru tot ce era nou si nu a existat in zilele scrierii Bibliei. Cum s-a putut ca dintr-o data sa se creeze o limba moderna, sa fie vorbita de catre toti evreii ca limba oficiala a tarii?

Acesta este un nou exemplu a unui om suficient de vizionar ca sa realizeze ceea ce parea imposibil.

ELIEZER BEN-YEHUDA (1858-1922)
Scriitor si lexicograf evreu, considerat in general parintele limbii ebraice moderne si unul dintre primii conducatori sionisti activi. Nascut Eliezer Yizhak Perelman in Luzhky, Lituania, a adoptat cand a plecat in Palestina pseudonimul Ben-Yehuda, pe care il mai folosise in activitatea literara. Tatal sau, un hasid Habad, a murit cand Eliezer avea cinci ani.

Razboiul ruso-turc (1877-1878) si stradaniile natiunilor balcanice de a se elibera au starnit in Ben-Yehuda ideea renasterii poporului evreu pe pamantul sau ancestral. El sustinea ca poporul evreu, ca toate celelalte popoare, avea o patrie istorica si o limba istorica. Era nevoie sa se puna in practica o miscare nationala care sa dea inapoi poporului lui Israel tara si limba sa.

In prefata dictionarului sau a scris: "In acele timpuri era ca si cum cerul s-ar fi deschis deodata si o lumina clara, incandescenta a strafulgerat in fata ochilor mei, si o voce interioara puternica mi-a rasunat in urechi: renasterea Israelului pe pamantul sau ancestral."

S-a hotarat sa se stabileasca in Erez Israel si in 1878 a plecat la Paris sa studieze medicina pentru a putea avea o meserie cu care sa se intretina. A discutat cu cativa scriitori ebraici planul sau pentru o miscare nationala evreiasca, insa acestia nu au fost interesati. Articolul sau "She'elah Lohatah" ("O intrebare arzatoare") a fost publicat in Ha-Sahar a lui P. Smolenskin in 1879 sub numele de "E. Ben-Yehuda".

A fost pentru prima data cand s-a propus ideea unui centru national spiritual in Erez Israel. Ben Yehuda a legat miscarea evreiasca de renastere nationala cu desteptarea europeana generala si a spus ca poporul evreu ar trebui sa invete de la popoarele europene care luptau pentru liberatate politica si renastere nationala. In acest eseu sunt anticipate principiile fundamentale ale sionismului spiritual: colonizarea tarii nu pentru intoarcerea intregului popor din exil, ci pentru crearea unui centru national menit sa salveze de la asimilare pe evreii raspanditi in toata Diaspora.

Cand Ben-Yehuda s-a imbolnavit de tuberculoza in iarna lui 1878, s-a hotarat sa isi intrerupa studiile medicale si sa-si faca camin in climatul mai favorabil din Erez Israel. A calatorit prin Viena unde i s-a alaturat cunostinta lui din copilarie, Deborah Jonas, cu care s-a casatorit la Cairo. In octombrie 1881 au ajuns la Jaffa unde Ben-Yehuda si-a informat sotia ca de atunci inainte vor conversa numai in ebraica. Caminul lui Ben Yehuda a fost astfel primul din Palestina in care s-a vorbit ebraica, iar primul lui fiu, Ben Zion (mai tarziu numit Ithamar Ben-Avi), primul copil vorbitor de ebraica moderna.

Activitatile si realizarile culturale ale lui Ben-Yehuda se pot imparti in patru parti:

1) Renasterea limbii ebraice vorbite. Ebraica a fost vorbita si inainte de Ben Yehuda, dar numai intermitent. Chiar sfintenia care ii era atribuita a impiedicat folosirea ei zilnica. Ben Yehuda a facut din vorbirea ebraicii un scop national. Era convins ca limba ebraica vorbita de catre proprii oameni in propria lor tara era indispensabila pentru renasterea politica si culturala a natiunii, o idee ce contrasta cu cele ale celorlalti lideri sionisti ai timpului sau. Ben-Yehuda a luptat neobosit si fara compromis pentru idealul sau. A trait sa-si vada idealul cu ochii: renasterea limbii ebraice ca limba vorbita, dupa mai mult de 2000 de ani.

2) Crearea unui stil simplu, popular, in literatura ebraica. Ben-Yehuda a luptat impotriva folosirii unei retorici pompoase si a unor forme si expresii arhaice care isi pierdusera farmecul. A cerut simplitate si corectitudine in proza ebraica, pana atunci foarte ampla si retorica.

3) Ben-Yehuda a fost primul care a introdus in mod curent si sistematic cuvinte in limba ebraica. Neologismele nu erau o noutate in limba ebraica, dar acest lucru nu fusese facut metodic si pentru a intampina nevoile practice pe care le aveau vorbitorii de zi cu zi, jurnalistii, oamenii de stiinta si literatii.

4) Dictionarul sau a fost o realizare complementara cu revigorarea ebraicii vorbite. Acesta incearca sa includa toate cuvintele ebraice folosite in diferitele perioade de dezvoltare ale limbii..De asemenea, este aranjat dupa modelul dictionarelor europene moderne si nu dupa radacinile cuvintelor, cum se obisnuia in vechile dictionare ebraice.

Astazi milioanele de evrei care au venit in Israel din toate partile lumii vorbesc o limba comuna. Uneori este chiar amuzant sa vezi solutiile lingvistice alese pentru a descrie situatii sau obiecte care nu au existat in vechime. Astfel in Biblie cuvantul pentru pacat este averah. Dar acelas termen este astazi folosit pentru a descrie un fault in fotbal dau basket.

Primul lucru pe care un imigrant il face cand ajunge in Israel este sa se inscrie la Ulpan, un curs de ebraica, pentru a putea comunica cu vecinii dar si pentru a se putea conecta la mostenirea culturala si istorica a natiunii.

e. Cum au facut evreii fata presiunilor, agresiuinilor si tradarilor celorlalte natiuni?

Primii evrei care s-au intors in Tara Promisa au crezut ca vor cuceri pamantul cu sapele. Dar au trebuit sa invete in scurta vreme sa schimbe plugurile in sabii si secerile in sulite. Cei ce au dorit sa traiasca in pace in tara stramosilor lor au trebuit sa invete sa lupte pentru a-si apara vietile in fata atacurilor vecinilor.

Ce i-a determinat pe arabi sa fie atat de impotrivitori primelor valuri de evrei care se intorceau in tara?

Efendi – proprietarii de pamanturi arabi, s-au bucurat secole de-a randul de o mana de lucru ieftina a taranilor arabi, numiti felaheen. Prin venirea evreilor arabii au primit salarii mai mari si au inceput sa aiba un standard de viata mai ridicat. Sistemul feudal a fost virusat cu ideile democratiei. De aceea proprietarii de pamant arabi au inceput sa-i atace pe evrei pentru a-si apara privilegiile.

Evreii au cerut sprijin Marii Britanii, care avea mandatul Ligii Natiunilor, de a asigura protectoratul intregii regiuni. In 1929 in Hebron, evreii au fost macelariti in timp ce britanicii au privit in alta parte.

Concluzia logica a fost formarea unei armate evreiesti. Haganah, armata evreiasca formata in 1920 a fost raspunsul evreilor la atacurile teroriste permanente. In 1936 ea avea 25,000 de membri. In 1948 odata cu nasterea statului Israel, Haganah s-a transformat in Tzahal (Tzva Haganah Le Yisrael), Fortele de Aparare Israeliene. Scopul armatei israeliene este numai unul defensiv.

Pentru zeci de ani britanicii au inchis ochii la atacurile teroriste ale arabilor impotriva evreilor. Cu toate ca in 1917 guvernul Marii Britanii s-a declarat favorabil crearii unui stat al evreilor in Palestina (Declaratia Balfour), la 17 Mai 1939 acelasi guvern a adoptat decizia cunoascuta sub numele White Paper, care limita dreptul de emigrare in palestina la un numar de 75,000 de evrei pe o perioada de 5 ani. De asemenea se declara ca cuvernul Marii Britanii nu urmareste in nici un fel ca Palestina sa devina un stat evreiesc.

Aceasat decizie venea dupa dupa un an de la Conferinta de la Evian in care principalele puteri ale lumii au negat dreptul de emigrare al evreilor din Germania si Austria, condamnand astfel sute de mii de evrei la moarte.

Persecutiei declansate de Hitler nu-i mai ramanea nici o alternativa de scapare. Atitudinea britanicilor fata de evrei a fost semnalul pentru germani ca sa declanseze Solutia Finala – Holocaustul. In acele zile Chaim Weitzmann spunea: „In prezent sunt doua feluri de natiuni in lume: acelea care vor sa alunge pe evrei si acelea care nu vor sa ii primeasca.” Evreii erau din nou in fata unei situatii imposibile: Cum sa reactionezi fata de Anglia care era un aliat puternic in lupta contra nazistilor si in acelasi timp care se purta ca un dusman cu evreii?

Raspunsul a fost dat de un barbat care mai tarziu avea sa devina primul prim ministru al noului stat Israel:

„Vom lupta impotriva lui Hitler ca si cum nu ar axista Hartia Alba (the White Paper) si vom lupta impotriva Hartiei Albe ca si cum nu ar exista Hitler.”

f. Cum s-a nascut noul stat Israel?

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, pe masura ce lumea afla despre ororile Holocaustului, s-a starnit un val de simpatie pentru supravietuitorii celui mai teribil genocid din istorie. Istorisirile supravietuitorilor camerelor de gazare si a lagarelor de exterminare miscau cele mai impietrite inimi.

Cu exceptia unor lideri britanici care sustineau in continuare ca evreii au dreptul sa se intoarca in Palestina doar in numar limitat.

Britanicii au capturat mii de evrei care veneau din toata Europa spre Palestina si i-au trimis in lagare de concentrare in Cipru. Nu dupa multa vreme 26,000 de evreii ce supravietuisera Holocaustului erau in lagarele britanice din Cipru, inconjurati de sarma ghipata, paziti de cei care de curand sarbatorisera eliberarea continentului de nazisti.

O poveste tragica a facut inconjorul lumii si mai tarziu a fost ecranizata sub numele de Exodus. Exodus esra numele unui vas pe care erau 4,500 de evreii care vroiau sa ajunga in Palestina. Britanicii i-au inconjurat cu distrugatoarele lor si i-au fortat sa intoarca in Germania, dandu-i jos cu ajutorul batelor.Dupa un an britanici au parasit Palestina si evreii in sfarsit s-au intors acasa.

Pe data de 27 Noiembrie 1947 Natiunile Unite au votat infiintarea Statului Israel. Impotriva tuturor voturilor contra a statelor arabe, UN a votat impartirea Palestinei intre evrei si arabi. Evreii au primit cu bucurie mica parte de pamant care le-a fost acordata dar arabii au refuzat.

In ziua de Vineri 14 Mai 1948, in ajun de Shabat, Ben Gurion a anuntat nasterea Statului Evreu. Proclamatia de Independenta care are 979 de cuvinte, afirma legatura indestructibila dintre popor si tara de-a lungul secolelor; aminteste de Herzl si declaratia Balfour; afirma ca noul stat va fi numit Israel; ca noul stat va fi deschis imigrarii evreilor din intreaga lume; ca va promova dezvltarea tarii in beneficiul oamenilor pe fundamentul libertatii, dreptatii si pacii.

O problema majora a framantat pe autorii acestei proclamatii. Cei religiosi au insistat ca numelel lui Dumneazeu sa fie inclus in document. Secularistii au refuzat sa acorde creditul formarii noului stat lui Dumnezeu, considerand ca este rezultatul eforturilor lor umane. In final ei au ajuns la un compromis acceptabil: In loc sa pomeneasca numele ei s-au referit la divinitate sub numele de Stanca lui Israel.

Dar in acea zi de mare sarbatoare armata noului stat Israel se pregatea de lupta.

Concluzie

Pe cand unii din lideri religiosi considerau ca trebuie sa astepte interventia divina pentru renasterea statului Israel, alti lideri vizionari, condusi de Theodor Herzl, au fondat miscarea Sionista.

Coloniile agricole evreiesi s-au format in Palestina prin cumpararea pamantului de la propritarii arabi, si evreii au facut din cultivarea pamantului un act de inchinare lui Dumnezeu.

Un moment crucial al intoarcerii evreilor in tara stramosilor lor a fost reinvierea limbii ebraice vorbite, miracol in care un rol special l-a avut Eliezer Ben Yehuda.

Anglia a tradat mandatul incredintat de Liga Natiunilor cat si propria declaratie Balfour prin adoptarea deciziei de limitare a numarului de imigranti evrei in Palestina.

Tragedia Exodului din 1947 a starnit simpatia si a trezit constiinta intregii lumi fata de situatia tragica a evreilor sub control britanic. Aceasta a condus in final la retragerea Marii Britanii din Palestina.

La 14 mai 1948 Ben Gurion a proclamat nasterea noului Stat Israel, chiar daca evreii erau constienti ca vor fi atacati din toate partile.

O istorie dramatica, prina de tragism a celui mai vechi popor in existanta din Lume.

Pana la urmatoarea emisiune dorim ca in zilele noastre sa fie pace intre natiuni, pace in Israel.

Shalom Israel, Shalom Romania!