Mike Pence | Să decidem azi dacă vom continua să mergem spre credință, libertate și patriotism

4 years ago
2

"Alegem dacă vom continua să mergem, chiar și în aceste vremuri dificile, pe o direcție bazată pe idealurile noastre cele mai înalte, pe credință, libertate și patriotism sau dacă lăsăm ca Joe Biden, Partidul Democrat și stânga radicală să ne ducă pe calea de stânga, a socialismului și a declinului Americii.
Când privești agenda democraților – taxe mai mari, granițe deschise, medicină socialistă, un nou acord de mediu, reducerea fondurilor poliției și preluarea controlului Curții Supreme – e limpede. Joe Biden nu va fi altceva decât un cal troian al stângii radicale.
Miza acestor alegeri nu este dacă Ohio și America vor fi mai democrate sau mai republicane, mai conservatoare sau mai liberale, mai roșii sau mai albastre. Cred că decizia este dacă America rămâne America."

Loading comments...