Prietenul meu, Sorin Dumitrescu

preluat de pe: https://youtu.be/cXBHxn_brtQ

Pe Sorin Dumitrescu l-am cunoscut în vara anului 1990 sau poate 1991. Fiind la București, cineva dintre prieteni m-a invitat să mergem la o dezbatere publică dintre Sorin Dumitrescu și Gabriel Andreescu, dacă nu mă înșală memoria. A fost o discuție tăioasă, Sorin fiind vârful de lance al taberei noastre, a tradiționaliștilor ortodocși. Iar după încheierea acelei dezbateri Sorin a coborât maiestos, cu burta înainte și cu cămașa albă scoasă din pantaloni, de pe scenă, înotând prin mulțime spre ieșire.

Ajungând în dreptul meu, Sorin se oprește brusc și zice cu vocea lui inconfundabilă, nazalizând cu un fel de alint cum numai el putea. Privindu-mă drept în ochi, nu întreabă, ci afirmă:

― Dumneata ești Iurie Roșca, ― iar degetul lui mă sfredelește în piept.
― Da, ― îi răspund, ― eu sunt.

La acea oră numele meu era deja cunoscut în țară datorită interviurilor de la Europa Liberă, BBC și Vocea Americii, pe care le acordam frecvent în calitate de exponent al mișcării anticomuniste și de emancipare națională, care apăruse în teritoriile înstrăinate cu câțiva ani înainte de căderea lui Ceaușescu. Iar moaca îmi devenise recognoscibilă datorită aparițiilor în presă.

― Ce program ai acum? ― m-a întrebat tot atunci Sorin.
― Nu am nici un program, ― i-am zis.
― Bun, atunci mergi cu noi la o crâșmă să bem un vin rece și să mai punem țara la cale. Nu-i așa, Doina? ― Soția Doina era în preajmă.

Așa a început minunata mea prietenie cu marele pictor iconar, gânditor și militant creștin, scriitor, editor și lider de opinie al României pline de speranțe de după decembrie 1989.

Așa am ajuns să fiu prezent la mai toate întrunirile din cadrul “Serilor Darvari”, unde am urmărit interviurile filmate pe casete VHS ale unor mari personalități ale României de atunci, printre care preoții Dumitru Stăniloae și Ioanichie Bălan, Mama Sica și atâția alții. Acolo domnea o atmosferă de mare elevație duhovnicească și culturală, se aduna lamura Bucureștilor de acum treizeci de ani. Desigur, în special cei din zona anti-Iliescu-FSN, care încercau să împace Ortodoxia, tradiția românească și Occidentul. Acestea erau naivitățile indispensabile epocii.

Sorin mi se adresa cu “bătrâne”, așa cum aflasem că o făcea și celebrul său prieten Nichita Stănescu. Am avut bucuria să petrec multe seri cu Sorin, care o avea mereu în preajmă pe soția sa, pictoriță și dânsa, Doina. Prin crâșmele din București sau acasă la el, de pe strada Intrarea Energiei (cred că așa îi spunea), din preajma Foișorului de Foc.

Iar odată cu crearea fundației și editurii Anastasia Sorin mi-a dăruit cam toate cărțile pe care le-a editat la acea vreme. Am apucat să fiu prezent la mai multe lansări de carte. Am admirat coperțile ilustrate de Doina Dumitrescu. O țin minte bine și pe fiica sa Anastasia, care era pe atunci mică de doar câțiva ani. Dar mai ales i-am rămas recunoscător pentru toată viața pentru cărțile editate de el și dăruite mie, care au contribuit substanțial la catehizarea mea.

Prin 1995 primesc un telefon de la coechipierul de atunci al lui Sorin, Răzvan Bucuroiu, care îmi propune să scriu un articol pentru pagina creștină administrată de Fundația Anastasia la “România Liberă”. I-am răspuns că eu nu sunt un gânditor creștin și că alții, cu o pregătire mai solidă, ar trebui să scrie așa ceva. Însă el mi-a replicat astfel:

― Poate nu ești tu un gânditor creștin, dar un trăitor creștin oricum ești. Așa că scrie exact cum simți și înțelegi tu semnificația Învierii.

Zis și făcut. Iar articolul scris atunci și intitulat “Ieșirea din întuneric” a servit drept titlu pentru prima mea carte, o culegere de articole apărută în 1995.[1]

La un moment dat se întâmplase un incendiu care a cuprins una dintre librăriile Fundației Anastasia. Iar eu tocmai mă nimerisem din nou la București. Și venind la Sorin, el îmi zice:

― Bătrâne, am pățit un necaz mare cu acest incendiu, dar în schimb îți pot da un portbagaj întreg de cărți. Sunt puțin deteriorate, fiind salvate din flăcări. Nu mai pot fi vândute, dar tu le poți da acolo, în Basarabia, prietenilor tăi.

Astfel, scârba lui Sorin se transformase în prilej de bucurie pentru mine.

În ultimii ani ne-am văzut mai rar cu bunul meu prieten Sorin. Acum vreo opt ani am făcut un interviu video cu el. Iată-l: https://yewtu.be/watch?v=bN0OoDYGe8c

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții.
Iurie Roșca