Premium Only Content

Miza Romania – De ce nu este lasata Romania sa se dezvolte
Astăzi vorbim despre un subiect puternic, dezbatem problema dezvoltării României și ne punem, astfel, întrebarea: De ce nu este lăsată România să se dezvolte?
Avem mai multe cauze, atât interne, cât și externe, în principal datorită faptului că am permis diferitelor agenturi și factori perturbatori externi să se infiltreze în economia țarii făcând ravagii și împărțindu-și ciolanul românesc, să spunem așa, după propriul plac. Desigur, atunci când avea să se coaguleze o masă critică patriotică, lucrurile aveau să se înnăbușe rapid uniformizând-o într-un dolce far niente, rar mai recuperându-se ceva.
Dezvoltarea României este întârziată tocmai datorită permisivității noastre și a neatenției față de parșivitatea agenților provocatori. Nu vom da nume, dar cu toții știm că suntem ușor duși de nas.
Care este soluția? Să ne facem noi propriul sistem începând de jos în sus, de la comunitățile locale, până la cele naționale apoi unindu-le într-o validitate politică, o platformă distributistă.
Audiție plăcută, dragilor! Să ne revedem cu bine și la următorul episod. Numai bine!
-
2:58:32
Slightly Offensive
8 hours ago $49.33 earnedHas Trump FAILED US? The ABSOLUTE STATE of The Right Wing | Guest: Nick Fuentes
78.4K45 -
1:37:05
AlaskanBallistics
4 hours ago $0.91 earnedI Love This Gun PodCast #16
18K3 -
2:59:26
Twins Pod
13 hours agoEMERGENCY PODCAST WITH ANDREW TATE! - Twins Pod - Special Episode - Andrew Tate
148K151 -
2:52:01
Jewels Jones Live ®
2 days agoTRUMP SECURES BORDER | A Political Rendezvous - Ep. 113
74.7K36 -
25:02
marcushouse
1 day ago $41.34 earnedStarship Just Exploded 💥 What Went Wrong This Time?!
158K77 -
12:00
Silver Dragons
1 day agoBullion Dealer Reveals Best Silver to Buy With $1,000
97.9K9 -
12:58
NinjaGamblers
16 hours ago $14.52 earnedIs This The BEST Way to Win At Roulette? 😲
139K13 -
1:01:54
CharLee Simons Presents Do Not Talk
3 days agoCALIFORNIA'S DONE!
94.4K41 -
7:33
MudandMunitions
1 day agoUnboxing My FIRST Revolver! Smith & Wesson 442 .38 Special and What’s Coming Next for the Channel
123K16 -
1:01:05
Trumpet Daily
1 day ago $12.83 earnedGermany Started Two World Wars and Now Wants Nuclear Weapons - Trumpet Daily | Mar. 7, 2025
98.1K91