The shadow effect ( Efectul umbrei ) subtitrat in romana

5 months ago
43

Efectul umbrei spune povestea unui fenomen care există în fiecare dintre noi. Umbra face parte integrantă din noi. Din păcate, ne petrecem o mare parte din viață fugind de ea. Departe de a fi atât de înspăimântătoare cum credem, latura noastră întunecată ne promite o viață mai bună și mai împlinită.

Umbra noastră se manifestă în fiecare zi. Ea este motivul pentru care ne înfuriem atunci când un prieten apare la întâlnire cu zece minute mai târziu, pentru care țipăm la părinții sau la copiii noștri, chiar dacă nu au greșit cu nimic, și pentru care ne sabotăm propriul succes în momentele cele mai nepotrivite cu putință. Acesta este efectul umbrei.

Atât timp cât nu ne vom accepta natura duală, vom continua să ne rănim pe noi înșine și pe cei dragi, dar și să ne ignorăm potențialul real.
Fiecare din cei trei aduce lumină asupra acelor aspecte ale ființei noastre pe care le negăm, dar care ne controlează totuși viața. Nu putem descoperi altfel darurile naturii noastre autentice decât prin acceptarea umbrei noastre. Combinând înțelepciunea a trei experți, filmul documentar (realizat după cartea cu același nume) Efectul umbrei reprezintă un ghid practic și profund care ne poate ajuta să descoperim darurile pe care le ascunde umbra noastră.

Cei trei autori încearcă să dezvăluie ce se ascunde în spatele sinelui, eliberându-ne astfel de trecut și îndemnându-ne să ne continuăm călătoria către desăvârșire. Atunci când nu ne vom mai trăi viața pe jumătate, noi vom deveni capabili să ne îndeplinim visele și să ne asumăm fericirea care reprezintă dreptul nostru prin naștere.

Loading comments...