Mihaela Craciun, TVR: Interviu cu Scriitorul Petru Popescu [2010]

11 months ago
11

Mihaela Craciun, TVR: Interviu cu Scriitorul PETRU POPESCU, scriitor, cineast, ziarist [2010]

S-a născut la 1 februarie 1944, la București; căsătorit cu Iris (n. Friedman); doi copii: Adam și Chloe. Studii: A absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea din București (1967), secția literatură comparată. În anul 1974, este invitat să studieze la University of Iowa, în cadrul programului Internațional al Scriitorilor. S-a stabilit în Statele Unite ale Americii în 1975. Activitate: Volume publicate în țară: Zeu printre blocuri (1966); Prins (1969); Dulce ca mierea e glonțul patriei (1970); Sfârșitul bahic (1972); Să crești într-un ancât alții într-o zi (1973); Copiii Domnului (1974). A scris scenariul pentru filmul Drum în penumbră, după care cărțile sale au fost retrase din librării. În 1974 hotărăște să rămână în străinătate. La Londra a publicat nuvela în limba engleză Burial of the Vine. Urmează primul său roman de dragoste în limba engleză Before and After Edith (Înainte şi după Edith, 1978). Timp de un an, a urmat cursuri de regie film la Hollywood’s American Film Institute. Se stabilește la Hollywood, California. Scrie scenarii de filme, primul fiind The Last Wave (United Artists, 1977). În anul 1985, este regizor si scenarist al unui film pentru televiziune axat pe un roman propriu - Death of an Angel (Moartea unui înger, 1986), film distins cu numeroase premii. Lucrează cu mai mulți regizori și actori de renume până în 1996, când începe colaborarea la 20th Century Fox. Scrie scenarii pentru filme de lung-metraj, unele fiind destinate pentru televiziune...

Pentru întreaga biografie - www.romaniidincalifornia.com/literatura-petru-popescu.htm

Biserica Ortodoxa Sfanta Treime
@bisericaortodoxasfantatrei8678 [You Tube Channel]
https://www.youtube.com/@bisericaortodoxasfantatrei8678/videos

Loading comments...