MAESTRE ALIGICĂ

MAESTRE ALIGICĂ
de Marius Ianuș – yanush.wordpress.com

Maestre Aligică,
am auzit minciuni
sau te-or urcat pe stâncă
și ți-or fixat cununi ?

Mă așteptam să-ți deie
vreo pită România,
dar nu credeam că pita
e chiar Academia...

Ce ai făcut s-o capeți ?
Cu ce i-ai răsplătit ?
Că pân-acuma mie
nu mi-or donat nimic...

Dar iartă-mi întrebarea,
primește-o cu bonton...
Maestre Aligică,
ai omorât vreun om ?

Cum ai ajuns acolo,
pe stânca aia, sus ?
Ai jefuit vreo babă ?
Te-ai pus rău cu Iisus ?

Am și eu bube multe
și am trecutul meu
și chiar, la o adică,
sunt și destul de rău...

Și am și eu prestigiu
în lumea literară
că i-am dat peste bot
cu câte-o melodramă

de câte ori am prins-o
desculță și-n chiloți
și am simțit că-n dânsa
s-or ușurat cam toți...

Și-am dat în ei cu zoaie,
i-am mânjit cu magiun,
dar, plini de fleșcăraie,
tot recunosc că-s bun...

Dinescu e un șmecher,
Blandiana... o tristă.
Iar alții să se pună
cu mine nu există.

Și când mai scriu, alene,
câte o stanță șchioapă,
sărmanul Elie Wiesel
se răsucește-n groapă.

Și-ar ridica și mâna
să cheme la ultraj,
doar că pe mâna aia-i
lipsește-un tatuaj*.

Și sunt curvarul naibii,
viclean și obsedat,
de nici nu mai țin minte
pe câte le-am pupat...

Cu toate astea, însă,
pe la Academie
nu pare să se-audă
prestigiu-mi în curvie...

Și mie niciodată
nu mi-or donat nimică...
Și niciun fel de premiu,
și nicio sorbonică**...

Că tu ești și profesor
la școala de agenți
și-așa se cam explică
de ce ai referenți...

Dar eu rămân în plebe,
cu Barbu și Nechita,
și cu Arta Supremă!
Voi rămâneți cu mita...

Și-or să ne facă, poate,
iluștrii post-mortem,
când doar un ciot de cruce
ne va mai fi poem...

De-această răsplătire
s-aveți parte și voi
pe lumea cealaltă,
de vă treziți strigoi.

Să vi se dea ca premiu
o floare de lumină
când voi veți arde-n flăcări
de sulf și de rugină !

Să vi se puie-n ciorbă
o perișoară bună,
dar să nu-i prindeți gustu-n
lături și mătrăgună...

Și o soprană dulce
să vă cânte un vers
în plină colcăială
de râturi de mistreț !

Dar pe Fănuș, se pare,
nu l-ați făcut postum,
c-ați zis că are două :
și bețiv, și nebun...

Și astea două, cică,
or cântărit mai greu
la poart-Academiei
decât CV-ul meu...

În plus, cu securiștii
eu n-am vrut să mă joc
și le-am transmis întruna
că or să ardă-n foc.

Iar la Academie
dacă n-ai în CV
și o turnătorie...
degeaba vrei să vii.

Dar ce îmi pasă mie ?!
Eu nu vreau niciun lanț !
Din banii României
eu nu vă cer un șfanț !

Maestre Aligică,
am auzit minciuni
sau te-or tăiat în stâncă
și ți-or fixat cununi ?

Și-n panteonul nostru,
febril ca o furnică,
vei sta trudind alături
de preailustrul Duică ?

Pe culmile luminii,
parafrazând firescul,
vei sta lângă savanta
Elena Ceaușescu ?

Și-n bronzul țestei tale,
săpată de-un tembel,
se va scăpa alene
un negru porumbel ?

Maestre Aligică,
am auzit minciuni
sau la Academie
te-or luat ăștia de bun ?
__________________
*Tatuajul cu numărul de la Auschwitz, care, potrivit supraviețuitorului Gunner Miklos și potrivit unor filmări nu apărea pe brațele lui E. Wiesel
**Sorbonica, numele de cod umoristic al S.N.S.P.A., fostă Ștefan Gheorghiu, fostă școală de pregătire a cadrelor de partid, actuală școală de pregătire a cadrelor securității, la care este profesor D-l Aligică