Natura cucerește MOARA LUI ASSAN - Filmare cu Drona, August 2023

Servicii Filmare si Fotografiere Aeriana: 0745.150.855
www.idealdronevideo.com
https://ideal-bike-production-srl-servicii.business.site/

🔴 Ar fi INCREDIBIL dacă ați putea să vă arătați sprijinul atât vizionandu-mi videoclipurile, cât și abonându-vă la canalul meu, dacă nu ați făcut-o deja. Monetizarea videoclipurilor îmi permite să investesc înapoi în canal cu echipamente noi, așa că un mic gest din partea dvs. este foarte important pentru mine. Multumesc mult pentru sustinere!
https://www.youtube.com/@IDEALAIRDRONE?sub_confirmation=1

🔴 ABONARE CANAL
https://www.youtube.com/@IDEALAIRDRONE?sub_confirmation=1

🔴 Ma puteti urmari pe INSTAGRAM:
https://www.instagram.com/arthurvoicu.photo/

Prezentare
Monumentul istoric ce datează din 1853 a primit codul LMI B-II-m-A-19692, litera m desemnând un monument, deși clădirile originale care mai există ar fi putut constitui un ansamblu de monumente. Moara cunoscută și sub denumirile de „Moara de Foc de la Obor”, „Moara cu valţuri” sau „Vaporul lui Assan” reprezintă prima construcție industrială din București. O componentă a motorului cu aburi care acționa moara este expusă la Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”.

Istoric
Bazele primei mori cu aburi din București au fost puse în anul 1853 de către George Assan şi Ion Martinovici, doi negustori brașoveni care dețineau deja o băcănie la intersecția străzilor Lipscani cu Smârdan. Cei doi asociați au cumpărat un teren ce făcuse parte din fosta moșie Colentina și au ridicat acolo o presă manuală pentru obținerea uleiului și o moară acționată prin forță animală.

La acea vreme morăritul era asigurat de morile de apă amenajate pe cursul Dâmboviței, dar Sfatul Orășenesc intenționa deja construirea unei mori cu aburi.

Astfel, în 1853 George Assan şi Ion Martinovici au mai achiziționat câteva terenuri vecine și au demolat moara inițială pentru a începe ridicarea celei cu aburi. La această lucrare din cărămidă (la vremea respectivă în București nu exista nicio fabrică de cărămizi) au fost angajați meșteri nemți. Deși înălțimea coșului de fum era planificată la 26 de metri (după alte surse 29), construcția a fost oprită de Primărie când a atins cota de 10 metri fiind considerat prea mare. Finalizarea coșului conform planului s-a putut face numai după achitarea unei compensații.

Apariția în 1862 a morii cu aburi N. T. Olmazu și problemele cauzate de morile de apă atunci când cursul Dâmboviței se umfla (pentru că acționau ca niște stăvilare și produceau inundații) a dus la desființarea acestora prin lege în 1865. Tot în acel an George Assan s-a despărțit de asociatul său rămânând unicul proprietar. În 1866 acesta a decedat, iar moara a fost moștenită de soția sa, Alexandrina, până în 1884 când a fost preluată de cei doi fii, Basile (1860-1918) și Gheorghe Assan (1862-1909). În acea perioadă moara a cunoscut cea mai puternică dezvoltare întrucât frații Assan au modernizat-o în permanență. Astfel, în 1894 a fost înființată o secție de producție a lacurilor și vopselelor, iar capacitatea de măcinare a morii era de 7 vagoane pe zi.

În 1903, la împlinirea a 50 de ani de la înființare, complexul industrial a fost dotat cu o uzină de energie electrică proprie, a fost construit un siloz nou cu înălțimea de 41 de metri care, la acea dată, era cea mai înaltă construcție din București. Pe turnul silozului a fost montat un ceas cu cifre de bronz care a devenit un reper al locuitorilor din zonă. Numărul angajaților depășea 30.

În iunie 1930 fabrica a fost transformată în societate pe acțiuni sub denumirea „Fabricele Assan” și avea patru ramuri: morărit, uleiuri vegetale, lacuri și vopsele, săpunuri și chit. În 1946 numărul angajaților ajunsese la 400.

După naționalizarea din 1948 multe din produse au încetat să mai fie fabricate, iar complexul industrial a fost divizat între două entități economice: Fabrica de pâine „Grâul” și Fabrica de ulei „13 Decembrie” devenite ulterior anilor '80 Întreprinderea de morărit „Grâul” și, respectiv, IAS 30 Decembrie - fabrica de ulei. Acestea și-au desfășurat activitatea până la mijlocul anilor '90 când proprietatea aparținea firmelor „Solaris” şi „Grîul”.

În anul 2000 moara a fost încadrată ca valoare a patrimoniului industrial, iar din 2004 figurează pe lista monumentelor istorice. Cum o parte a clădirilor a încetat să mai fie păzită, hoții de fier vechi au început să distrugă imobilele.

Pe 13 mai 2008 a izbucnit un incediu care a durat 2 zile și a distrus structura de lemn a monumentelor istorice. În ianuarie 2012 s-a prăbușit acoperișul și unul din pereți datorită furturilor de materiale care au afectat clădirea. La 7 iunie 2012 a izbucnit un alt incediu care a durat tot 2 zile. Este probabil ca cele două incendii să fi fost provocate pentru accelerarea deteriorării monumentelor grăbind astfel demolarea lor și eliberarea terenului pentru alte construcții.