Sonata Marșului Normalității

de Marius Ianuș - yanush.wordpress.com

Cum m-am mutat mai aproape de porțile cetății,
am putut să mă duc la Marșul Normalității.
Era o zi foarte călduroasă de vară
cu peste treizeci de grade afară.

Am luat o pancartă cu "AVORTUL E CRIMĂ!"
cu care mă și apăram câte-un pic de climă.
O lesbiană trecu pe lângă mine și îmi strigă :

- Omoară-te, bă !

Atât mi-o trebuit !
Am început să țip, ca un țicnit :

- Nu sunteți prea subtili !
Și-ați uitat de zoofili,
de necrofili și de pedofili !

Ăștia nu-s tot dereglați ?!
Atunci de ce-i obnubilați ?!
Nu vreți să fie "diversitatea" totală ?!
Nu trebuie să aduceți tot balamucul în școală ?!

Chiar insist, noule KGB !…
Tu ești LGBTQZNP !
Asta e denumirea ta corectă !
Ți-o scriu eu, cu vopsea violetă
pe acest zid, ca să n-o uiți !

S-o citești când mai treci
cu circul tău de maimuți !

Demențele voastre vin dintr-o copilărie ratată !
Propaganda gay e pedofilie organizată !

Și, DA ! Avortul e crimă, cucoană !
Eu nu îți vorbesc de la știri,
eu îți vorbesc din experiența mea, ca persoană !
Că am făcut multe nelegiuiri !

Până și la Playboy am lucrat !
Îți dai seama ce porcării am în cap !

Dar lesbiana cea feștită în zece culori
ajunsese deja pe la uniune, pe la compozitori…
Totuși, dacă fusesem atât de vocal
se apropie de mine o reporteriță cu ochii mari :

- Sunt Toneta Pârâureanu de la C1TV.
Ce vreți să spuneți cu aceste cuvinte despre LGBT ?
- Eu ți-aș spune, da' n-o să mă dați niciodată pe post,
că vă cunosc.

Am lucrat și eu în presă, vreo zece ani…
Toți patronii voștri sunt jidani !
Mai avem doar o fărâmă de presă românească
iar fărâma asta se chinuie să supraviețuiască…

N-ai cum să dai tu pe post ce am de spus.
Mi-e foarte clar, după rictusul tău descompus…

Dar îl avem cu noi pe A-1,
pe bossul, pe faimosul Giginio…
Patron și antrenor vestit
la cea mai iubită echipă, după Rapid.

Hai, că pe el o să-l dați, că aruncă cu bani
și poate vă pică și vouă câte-un merțan…
Ia-i lui interviu, că n-am gelozie.
Mie-mi ajunge dacă vă scriu eu într-o poezie.

Și am plecat să văd ce se mai pregătește
și de ce procesiunea nu pornește.

Mai încolo era Pompiliu Diplan
care filma cu un telefon agățat într-un par.
- Să știi că eu găsesc poezia ta impresionantă !
Când mă pui și pe mine într-o sonată ?

- Da' tu m-ai chemat la vreo emisiune de-a ta ?!
Lasă-mă-n pace, nu mă mai filma !
Toți vreți să vă fac nemuritori,
da' niciunul nu-mi aduceți cititori !

Și mai încolo era Dan, liderul mișcării protestatare,
care se zbătea cu niște chestiuni legate de organizare.
Și mai avea și vreo două coaste rupte,
după ce l-am pus eu într-o sonată să se lupte…

Între el și Giginio, de la te miri ce,
apăruseră niște cântece…

- Domnule Becali, lasă-mă să țin o cuvântare.
- Când sunt eu cu voi, eu sunt cel mai mare,
iar voi nu mai aveți despre ce să vorbiți !
Sunteți pregătiți ?!

- Dar noi suntem organizatori,
trebuie să spunem și noi ceva…
Nea Gigi… înțelege și dumneata…
Nu poți să ne zbori…

- Aoleu, ăștia doi sunt bolnavi de șefie,
se băgă și Saccsiv pe felie
cu o doamnișoară micuță,
care-și mângâia pisoiu`.
O anume Oana Stoichițoiu…

- Vai, da` ce pisoiaș cu lipici !...
"Ia uite… A venit aici să agațe gagici !…",
l-am judecat cu mintea mea bolnavă
doar pentru că și mie îmi era dragă.

În cele din urmă, conflictul s-o aplanat
și am plecat.
Giginio era cu crucea pe umăr, mafiot,
susținut din spate de-un nepot.

În fața lui, Toneta Pârâureanu îi lua un interviu,
pregătită să nu-l scape până-n sicriu,
că poate i-o pica și ei vreun ban
sau, vorba lui Moș Ianuș, un merțan.

Călugării stropeau cu aghiazmă
Calea Victoriei și Cărarea Împărătească,
că eram pe două drumuri, printr-un mister,
unul pământean și unul prin cer.

Și cântau foarte frumos, cu elocvență,
se tămâia elegant, în cadență,
se mai citea câte-un apostol, câte-o evanghelie…
și ne simțeam ca la o utrenie.

Ne străduiam să alungăm dracii
pe care îi lăsaseră în urmă deraiații.

Cum ne-am învârtit pe lângă niște garduri de delimitare
ne-am trezit în fața noastră cu o arătare.
Era pe jumătate băiat și pe jumătate fată.
Dar avea și ceva de femeie însărcinată.

Avea mustață, dar buze umflate cu botox.
Avea țâțe, într-un fel de corsaj de inox,
dar părea să mai aibă, de-mi venea să leșin,
și organ de reproducere masculin,

care se întrevedea printre fâșiile de piele
pe care le folosea pe post de izmene.
Și era grasă, lăbărțată și zborșită
ca o mare curvă sodomită…

Arătarea își desfăcu
corsetul de oțel
și ne arătă două ugere
care-ar fi încântat un vițel :

- Puteți să mă violați, dar nu vreau să mor !,
anunță individul cu o voce de actor.
- Pune-ți, mă, corsetu' ăla pe tine,
că dintre noi nu te violează nime' !

- Ăsta s-o dezbrăcat ca să vă cucerească !
Duceți-l la Nea Gigi, ca să-i cetească !,
zise altul dintre protestatari
către ăia care păreau mai cărturari.

Și ia-ți și tu niște nădragi adevărați,
să nu-ți mai vadă podoabele și ceilalți !
Nu ți-e rușine să umbli așa pe stradă ?!
Unde-i mă-ta să te vadă ?!

Am abandonat această scârbavnică făptură
că numai privind-o te umpleai de ură…
Am încercat să mă rog un pic pentru ea,
dar mai bine i-ar fi citit Nea Gigi ceva…

Am mai mers prin mulțime, erau toți insurgenții -
Noua Dreaptă, Frăția Ortodoxă, studenții,
toate florile României,
dar și băieții de la Ziua Mâniei.

A fost frumos, popimea o cântat
tot drumul pentru Cel PreaÎnalt.

Am stropit cu aghiazmă
din Piața Victoriei până la Izvor,
iar drumul o fost
nefiresc de ușor.

Dar la discursul de la sfârșit
m-am simțit trist și ispitit,
că mulți vroiau să-i ceară
lui Nea Gigi câte ceva.
Și aș fi vrut să-i pot și eu striga :

- Nea Gigi, dacă ar fi să-ți reproșez o chestiune
e că ți-ai băgat banii într-o slăbiciune
în loc să faci o televiziune!…
Băieții noștri filmează cu telefonul în băț,
iar sioniștii o țin într-un răsfăț…
Toată presa din lumea asta e a lor
iar noi ne uităm la meci la televizor
și apoi cădem în emisiunile lor!…

Că ei și-au băgat banii în presă,
în educație și în cultură,
iar noi ni-i băgăm în sport
și-n agricultură !

Dar nu i-am mai strigat nimic.
Ăsta-i șef de mic…
Nu ar asculta de unul ca mine
nici dacă i le-aș spune în terține…

Dacă aș avea douăzeci de milioane de dolari
eu zic că aș face un ziar
de s-ar îndrepta poporul ăsta spre Dumnezeu
ca la glasul Marelui Arhiereu.

Dar se poate să fie și o idee tâmpită,
care să-mi fie pierzanie, ispită,
să mă deturneze de la ce trebuie să fac
și să mă arunce în ghearele vreunui drac…

Deși știu că totul e-n mâna Lui Dumnezeu
aș cam vrea să pot schimba lumea eu…
Dar ce-mi mai trebuie mie toate cele ?!
Hai, să ne izbăvească Dumnezeu de rele !

Cât despre sodomiți…
toată lumea știe că sunt plătiți.

Au racolat câțiva copii
care se prostesc prin licee,
dar din pișatul lor
nici ăia n-or să beie.

Se vor trezi într-o zi și îi vor urî
cu o ură care poate omorî !
Aici sunt niște rugăciuni care ne țin în picioare !
Nu te joci cu Împăratul cel Mare !

Ocoliți-ne, băieți,
cât mai puteți !
Până nu vine Ziua Mâniei !
Ziua Răzbunării României !