Adevărul despre Sfântul Mormânt și Sfânta Lumină (documentar 2023)

1 year ago
55

Misterul Luminii Sfinte care se aprinde la Ierusalim doar de Paștele ortodox: minune dumnezeiască sau cea mai mare farsă?

Adevărul despre Sfânta Lumină! Am filmat în interiorul Sfântului Mormânt, iar părintele Ioan Meiu ne-a povestit ce se întâmplă an de an în Ierusalim.

***

Aprinderea Luminii Sfinte în ajunul Învierii Domnului a împărțit lumea în două tabere: cei care susțin că totul este o farsă și în cei care cred cu putere că Lumina Sfântă se coboară din Ceruri în Mormântul Sfânt.

Sfânta Lumină de Paşte se aprinde deasupra Sfântului Mormânt, existând credinţa că focul se coboară din cer şi aprinde lumânările.

Este considerat cel mai vechi miracol din lumea creştină, prima dată fiind documentat în anul 1106. Focul Sfânt nu arde în primele 33 de minute după ce s-a coborât de la Ceruri. Există numeroase dovezi video cu credincioşii care îşi trec mâinile prin flacăra care nu le arde pielea.

În sâmbăta dinaintea Învierii, după slujba Prohodului, toate luminile şi candelele din Sfântul Mormânt şi din toată biserica se sting, se aşază vată curată pe piatra de deasupra Sfântului Mormânt, apoi se pecetluieşte uşa mormântului în faţa clerului şi a credincioşilor adunaţi acolo cu două panglici de pânză albă, cu peceţi din ceară la capete, aşezate încrucişat.

Poliţiştii israelieni asigură paza Sfântului Mormânt pentru ca nimeni să nu se mai poată apropia de uşa închisă.

În timpul procesiunii, Patriarhul este îmbrăcat numai în stihar, veşmânt care simbolizează giulgiurile cu care Iisus a fost înfăşurat în groapă. Apoi, acesta intră în paraclisul Sfântului Mormânt, în timp ce un diacon ţine un potir de aur şi aşteaptă la uşă.

La mormânt, patriarhul îngenunchează stând cu capul plecat pe Sfânta Piatră şi rosteşte o rugăciune. Unii pelerini spun că, aşteptând să vină Lumina, deasupra pietrei Sfântului Mormânt se simte o adiere uşoară. Apoi, adierea dispare şi pe piatră încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, pe care patriarhul Ierusalimului „îi adună cu mâinile şi îi aşază în vasul de aur„. Luând două buchete de lumânări, patriarhul le aprinde, din vas, şi rosteşte celebrul îndemn: „Veniţi de primiţi Lumina!”.

"Focul rece"

Unii credincioşi mărturisesc că văd la un moment dat, cu puţin timp înainte de ieşirea Patriarhului din Sfântul Mormânt, o lumina sub formă de glob sau de scântei în interiorul bisericii mari. La fel, există mărturii conform cărora timp de câteva secunde după ieşirea Patriarhului cu lumina, flacăra lumânărilor nu arde, fiind vorba de un "foc rece."

Credincioşii ortodocşi consideră că venirea luminii la Ierusalim în Sâmbăta mare este un miracol anual, prin care Dumnezeu întăreşte credinţa oamenilor că Hristos a înviat.Din punct de vedere teologic, venirea Luminii de la Ierusalim în Sâmbăta Mare simbolizează Lumina pe care a dus-o cu sine Iisus Hristos când s-a coborât cu sufletul în iad, pentru a-i învia pe cei de acolo.

O reacția chimică aprinde lumânarea

Controversele privind apariția Luminii au fost, de-a lungul timpului, numeroase. Arhimandritul rus Porfirie este o sursă care alimentează scepticismul. El a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a pune bazele misiunii rusești. În jurnalul pe care l-a ţinut el menţionează că preoţii din Ierusalim ştiu de faptul că miracolul e o făcătură. „Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi”, a scris Porfirie.

Fenomenul a iscat atâtea controverse, încât a stârnit şi interesul oamenilor de ştiinţă, scrie clickpentrufemei.ro. O explicaţie a acestora ar fi că pentru a obţine aprinderea spontană a unei flăcări, preoţii introduc, înainte de începerea slujbei, fitilul lumânărilor în fosfor alb, care este uşor inflamabil şi se aprinde spontan în contact cu aerul umed.

Un astfel de experiment a fost realizat în anul 2005, de istoricul Michael Kalopoulos, la o televiziune din Grecia, într-o demonstraţie în direct. El a înmuiat trei lumânări în fosfor alb, care s-au aprins spontan, după aproximativ 20 de minute. Tot el explică că fosforul fusese dizolvat într-un solvent organic, care a întârziat autoaprinderea până când este aproape total evaporat. Dar nici aceasta nu este o dovadă că lumina este falsă deoarece în urma experimentului focul arde pielea umană, iar fitilele candelelor, care se aprind în biserică, nu sunt îmbibate cu fosfor, fiind verificate.

Chiar dacă oamenii de ştiinţă încearcă să caute o explicaţie acestui miracol, iar contestatarii – să dovedească faptul că patriarhii poartă surse de foc sub hainele lor, mii de credincioşi continuă să meargă la Biserica Sfântului Mormânt cu lumânările lor, care conţin doar ceară. Iar flacăra din aceste lumânări, după mărturia lor, nu arde, pentru că este o lumină imaterială!

Așadar, pentru adepţii ştiinţei, care se îndoiesc de miracole, în Sfântul Mormânt nu se produce o minune, ci mai degrabă un efect special. Vorbim, de fapt, despre o formulă chimică elementară: P4 + 5O2 = P4 O10.

Unii cred cu toată tăria că Lumina care apare la Ierusalim este o minune dumnezeiască. Alţii – sceptici religioşi sau contestatari raţionali – acuză că aceasta este, de fapt, doar o înşelătorie aducătoare de „capital“ uman şi de profit.

Sursa: https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/misterul-luminii-sfinte-care-se-aprinde-la-2258285.html

Loading comments...