Dr. Horst Mueller – 6/6 Biruitorul - TE SFĂTUIESC SĂ CUMPERI DE LA MINE

Suferința este cauzată de eroare. Este lăsată de Dumnezeu ca noi să vedem problema inimii noastre.
Și acum, dacă a lăsat suferința să vină asupra lui Iov și asupra Domnului Hristos, de ce a făcut acest lucru? Pentru că ei nu aveau nicio eroare.
Iov devenise desăvârșit, iar Domnul Hristos nu a păcătuit niciodată. În cazul lor, ce a arătat suferința?

Alții ne pot produce suferința fizică (cea spirituală ne-o producem numai noi, totdeauna).
Suferința poate fi îngăduită de Dumnezeu ca să testeze credința. Sau, ca să demonstreze că aceasta există și că s-a ajuns la desăvârșire.

Credeți că Iov s-a supărat pe Dumnezeu, când a înțeles care a fost scopul experienței sale? Nu! El a spus: „Dacă aș fi știut, aș fi tăcut!”
Dar e bine că nu a știut, pentru că am văzut că el a exprimat acea suferință profundă, când Dumnezee l-a părăsit, ca să arate că în el nu exista păcat, că el era liber.

Când a spus: „În cenușă mă plec!” a făcut acest lucru nu pentru că păcătuise, ci pentru că îi părea rău că a vorbit.
Dumnezeu l-a justificat, nu i-a făcut niciun reproș.
Dumnezeu vrea să devenim conștinți de noi. Să știm ce este în noi.

Și, fie că simțim suferința urmare a propriilor noastre gânduri, fie că o simțim atunci când suntem GATA, ambele sunt spre binele nostru și va trebui să le apreciem.
Când El ne face părtași la suferința Domnului Hristos, asta înseamnă că ne acordă o încredere foarte mare. Atunci când Dumnezeu îngăduie această suferință în viața unui om, ca să se vadă că el este CURAT, atunci trebuie purtată cu bucurie.

De aceea, va trebui să ne FORTIFICĂM gândirea și încrederea în Dumnezeu.
E cineva GATA, care doar așteaptă TESTUL LUI IOV?

Eu încă trebuie să văd cât de des mă înșel.
Înșelarea de sine: Noi toți putem fi creștini foarte buni, în circumstanțe bune.
Dar atunci când vin problemele, noi vom vedea că încă mai avem eroarea în noi.
Trebuie CURĂȚAT ceea ce omul crede, cu adevărat, în inima sa, despre sine.
Trebuie să vezi că ești „dumnezeu”.
Știți ce greu este ca omul să înțeleagă că se înșeală?
Știți ce greu este să accepte omul că el se poartp ca un „dumnezeu”?
Este un mare câștig când cineva a recunoscut și-și vede problema sa. Căci noi ne încredem în ceea ce nu ar trebui să ne încredem (în inima noastră).

Tatăl Ceresc ia El, în mâna Sa, educația noastră. Nu face acest lucru un străin.
Și El face acest lucru venind în viața noastră. În Evrei 12:5-6, 9-13, se arată:
(5) „Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El”
Nouă nu ne place mustrarea.
Dar Dumnezeu vorbește așa de frumos prin Pavel: „NU-ȚI PIERDE INIMA!”
(6) „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
Va trebui să simțim pe propria noastră piele, nu nuiaua, ci consecințele a ceea ce noi am gândit și am făcut. Avem nevoie de acest lucru, ca să vedem că am greșit.
(9) „Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim?”
(10) „Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă PĂRTAŞI SFINŢENIEI LUI.”
Suferința nu este cauzată de Dumnezeu, ci de firea noastră.
Dumnezeu o lasă să vină asupra noastră, ca să ne vedem pe noi înșine, în procesul de a deveni sfinți.
(11) „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei ROADA dătătoare de pace a NEPRIHĂNIRII”.
A înțeles bine Pavel acest proces? El vorbește de o „pricină de întristare”.
(12) „Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
(13) croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie VINDECAT”.

Pavel include aici VINDECAREA, SFINȚIREA, PACEA, NEPRIHĂNIREA.
Toate vin atunci când suntem ÎN ADEVĂR.