Premium Only Content
![Dr. Horst Mueller – 5/6 Aurul curățit prin foc - TE SFĂTUIESC SĂ CUMPERI DE LA MINE](https://1a-1791.com/video/s8/1/s/v/R/G/svRGj.-O4e-small-Dr.-Horst-Mueller-56-Aurul-.jpg)
Dr. Horst Mueller – 5/6 Aurul curățit prin foc - TE SFĂTUIESC SĂ CUMPERI DE LA MINE
Urmează să vedem ce este „aurul curățit prin foc”.
Și vom face o mică recapitulare a ceea ce am învățat. Avem nevoie să învățăm aceaste lucruri și le învățăm prin repetiție.
Biserica de astăzi se află într-o stare deplorabilă, în care nu are nicio șansă de supraviețuire și în această stare Lui Dumnezeu nu-i place de ea.
Ca urmare a pregătit un triplu mijloc prin care biserica să poată fi ajutată, iar cei care vor să aplice aceste lucruri urmează să aibă parte de redeșteptare și vor fi conlucrători cu Dumnezeu în aceste ultime zile, înainte ca El să vină și să se încheie lucrarea.
„Alifia pentru ochi” am spus că este FUNDAȚIA, este Legea Lui Dumnezeu și ea are două componente, pentru că tot ceea ce a fost creat a fost creat în felul unui „canal”, având o „intrare” și o „ieșire”. De aceea e nevoie de 2 table, una să-ți arate „intrarea”, iar cealaltă „ieșirea”. Trebuie să IEI ca să DAI!
Existența Lui Dumnezeu face parte, de asemenea, din această „alifie”, acolo fiind vorba de aspecte nesupuse interpretării.
Constituie mijlocul prin care Dumnezeu poate să ne deschidă ochii. În caz contrar, orice efort divin va rămâne fără succes. De aceea trebuie să ne convingă de starea noastră, prin această „alifie”.
Spiritul este un sistem închis, el nu poate fi condus din exterior. Dumnezeu le-a dat spiritelor conducerea și guvernarea proprie.
Nevoile oricărui spirit, puse de Dumnezeu, sunt dragostea, dreptatea, libertatea.
Sursa pentru orice spirit este chiar Dumnezeu. Dumnezeu este DRAGOSTEA. Dumnezeu este DREPTATEA. Dumnezeu este LIBERTATEA. Și toate se găsesc doar în El!
Însă firea păcătoasă vrea să facă binele și să îl impună cu forța.
„Aurul curățit prin foc” este o stare în care omul se află, pentru că este convins, prin dificultățile prin care a trecut, să stea în credință și să nu se mai clintească de acolo, ORICE AR VENI.
Altfel nu ești stabil, lucrurile nu s-au clarificat încă și nu există convingere.
-
LIVE
bltgamers
5 hours ago🟢LIVE -Tomb Raider Adventure on Valentine's Day
69 watching -
1:38:12
The Officer Tatum
1 hour agoLIVE Security Guard POWER SLAPS Black Woman as LEFTISTS Cry OVER RFK Jr. + More Ep 62
4.27K11 -
1:46:13
The Quartering
4 hours agoDOJ Employees QUIT, Mass Federal Layoffs Start, and Kanye Divorce Rumors
33.7K14 -
DVR
Dr. Eric Berg
4 days agoThe Dr. Berg Show LIVE February 14, 2025
6.29K2 -
40:17
SLS - Street League Skateboarding
1 day agoEVERY 9 CLUB IN FLORIDA! Looking back at SLS Jacksonville 2021 & 2022 - Yuto, Jagger, Sora & more...
2.99K -
DVR
Stephen Gardner
1 hour ago🔥IT'S OVER! Congress CAN'T HIDE this from Elon MUSK and Trump!!
3.43K6 -
1:01:47
Tucker Carlson
2 hours agoHungary Prime Minister Viktor Orban on USAID, Trump, Immigration, NATO, and the Russia/Ukraine War
79.3K35 -
1:32:52
Russell Brand
21 hours agoThe Battle for Truth: Gregg Hurwitz on Myth, Power & Cultural Control
86.7K4 -
1:56:59
The Charlie Kirk Show
3 hours agoVance Buries the Globalists + Inside DOGE + AMA | Dowd | 2.14.2025
118K13 -
Melonie Mac
2 hours agoTomb Raider the Angel of Darkness Remaster Stream!
15K4