Harul Picturii Părintelui Arsenie Boca de la Biserica Draganescu

Harul Picturii Părintelui Arsenie Boca de la Biserica Drăgănescu - Adevăruri și proorociri revelate în pictura SFÂNTULUI ARDEALULUI! Cuvânt duhovnicesc: Părintele Cătălin Dumitrean

Un film ce arata frumusetea si valoarea spirituala a Bisericii pictate de Parintele Arsenie Boca Biserica aflata in satul Draganescu de langa Bucuresti

Parintele Arsenie Boca - pictorul de la Biserica Draganescu

"La biserica din Draganescu, Parintele nostru Arsenie, cu un adevarat parinte neoisihast si teolog neopatristic, ne-a revelat fundamentele teologiei ortodoxe: constiinta atotprezentei lui Dumnezeu, Cel in Treime laudat, dupa pilda proorocului, psalmistului si imparatului David (Psulmul 15, 8}, constiinta contemporaneitatii noastre cu Hristos cel inviat, Dumnezeu adevarat si om adevarat, Care sade de-a dreapta Tatalui si este impreuna cu noi "In toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28,20) si constiinta celui dintai dintre pacatosi, dupa cuvantul sfantului apostol Pavel (I Timotei 1, 15)". (din Precuvantarea albumului de arta ingrijit si binecuvantat arhiereste de P.S.Daniil Stoenescu, Episcop-loctiitor de Varset)
Dupa ce iese la pensie, in anul 1968, Parintele Arsenie Boca incepe pictura bisericii din Draganescu, la care a lucrat vreme de 15 ani.
"E o lumina de tonuri deschise catre lume, ca spiritul si chipul Mantuitorului coborat sa ne aduca lumina de sus, ce iradiaza din pictura sfintiei tale. E un stil nou, e opictura noua, dupa viziunea noua pe care o porti in suflet." Sunt cuvintele lui Nichifor Crainic, fascinat de pictura transfigurata de la Draganescu. Ea nu este una obisnuita, parintele Arsenie nelimitandu-se strict la canoanele iconografice clasice.
Icoanele pictate de Parintele Arsenie Boca sunt remarcabile ca transfigurare si cateheza. Deci au acest dublu impact asupra mintii oamenilor. Hristos, in "Cina cea de taina", este intuit intr-o eternitate a instaurarii Tainei Euharistiei: diafan si tanar, un chip care contine si sugestia dublei naturi - istorica si divina.
Frescele in care Parintele Arsenie il arata pe Hristos de dupa inviere sunt, si ele, cu totul diafane, sugerand acel imponderabil pe care, in mod logic, l-a dobandit Mantuitorul, dupa ridicarea din morti. Cat despre aspectul catehetic al picturii de la Biserica Draganescu, el reiese si din iconografie, dar si din textele care insotesc pictura. Unele texte insotitoare sunt metafore de intelepciune, aforisme; uneori sunt citate din Sfanta Scriptura, alteori invataturi ale parintelui Arsenie.
Sub fresca "Nunta din Cana Galieii" gasim acest text: "Domnul Hristos a venit la nunta sa reaminteasca constiintei oamenilor obarsia lor divina, ridicand nunta la valoarea si harul de taina al Bisericii. Oamenii nesocotesc aceasta obarsie, degradand nunta, nepazind hotarele legii: ei devin "numai trup", se fac "fiii pieririi". Asa piere dreptul de pe Pamant si nimeni nu baga de seama (Isaia). Simplu: nu se mai nasc in conditiile oferite de "nunta".
Toata pictura bisericii Draganescu este o compozitie unitara, realizata in acest simt al Epifaniei, al contactului cu logosul intrupat care devine chip istoric si chip pictural.
Compozitia este vazuta ca o "scara". Partea de sus a picturii: lumea spirituala. Partea de jos: lumea cu pacatele. Si, "adinferos": referiri ironice, uneori in stilul picturii naive, sau caricaturii, cand sugereaza trecerea de la "iadul teologic" la iadul mizeriei cotidiene.
Desi i s-a interzis sa predice, acum o facea intr-un alt chip –cu ajutorul penelului si al culorilor. Pictura de la Draganescu ne prezinta, pe langa altele, momente din viata si patimile Cuviosului Stefan cel Nou, de pe vremea imparatului iconoclast Constantin Copronimul, sfant care a primit mucenicia in ziua de 28 noiembrie. Astfel se accentueaza latura profetica a personalitatii parintelui Arsenie, remarcand asemanarile dintre cele doua vieti, a Cuviosului Stefan cel Nou si a sa, amandoi savarsindu-se din viata in aceeasi zi.
La nici un an de la finalizarea picturii bisericii de la Draganescu, parintele Arsenie Boca va trece la Domnul la Manastirea Sinaia, locul unde unde obisnuia sa se retraga tot mai des. Prohodit de o multime impresionata de credinciosi, parintele Arsenie a fost inmormantat asa cum si-a dorit, in cimitirul Manastirii Prislop, in ziua de 4 decembrie.
Parintele Arsenie da marturie prin trairea sa duhovniceasca, prin nestramutata iubire pentru Hristos de insemnatatea misiunii cu care a fost incredintat. Pe langa preotul si slujitorul sfantului altar, in persoana lui putem zari si un adevarat marturisitor al Evangheliei, un profet al neamului si un luptator pentru apararea dreptei credintei. Ca si dreptul din vechiul Testament, desi prigonit si intemnitat, parintele ne cheama pe toti cei din neamul "crestinesc si iubitor de Dumnezeu" sa gustam din Lumina lui Hristos.
"Daca tu nu ierti, nici Dumnezeu nu te iarta"
"De obicei, oamenii nu se intorc la Dumnezeu decat atunci cand dau de primejdii, adica atunci cand ii ajunge dreptatea dumnezeiasca din urma si trebuie sa dea seama de ce au facut. Nu e rau sa te intorci la Dumnezeu nici chiar atunci, in ceasul al unsprezecelea; insa ar fi cu mult mai bine sa vii, de buna voie, la rosturile tale vesnice, si nu tras de maneca sau palit cu prajina din urma. Daca am fi noi mai simtiti, am vedea ca Dumnezeu, Preamilostivul, ne imbie cu iubire, inca din dimineata vietii, la Taina Sfanta a pocaintei, ca sa nu ajungem catre seara vietii asa de imblatiti de rele. Taina pocaintei este judecata milostiva, ce o face Dumnezeu cu noi pacatosii, cand mergem noi, de buna voie, si ne marturisim greselile.
Mare aste Taina Pocaintei, nu numai ca te face din rau, bun, din vrajmas al lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci si pentru ca un lucru asa de mare e acoperit cu chip smerit. Mila cea fara de margini a Tatalui, ca sa scape pe fiii Sai de judecata cea aspra, a dreptatii dupa fapte, le trimite, coborand din ceruri, pe Fiul Sau cel Unul Nascut, sa le faca o judecata milostiva si fara nici o infricosare, si iarasi sa-i impace cu Sine. In Taina Spovedaniei rogi pe Dumnezeu, caruia I te marturisesti, de fata fiind si sluga Sa, talmaci al voii Sale catre tine si chezas al tau catre Dumnezeu, sa-ti ierte multimea relelor ce le-ai facut, insirandu-le pe toate, dupa cum te ajuta constiinta. Si bun e Dumnezeu, caci te iarta de toate datoriile tale, dar numai daca ierti si tu din inima, greselile fratilor tai. Daca tu nu ierti, nici Dumnezeu nu te iarta. Si trebuie sa iertam la nesfarsit, pe toti, din toata inima." (Cararea Imparatiei, ieromonah Arsenie Boca
Pictura parintelui Arsenie "atarna de marginea vesniciei"
Localitatea Draganescu e asezata fata de Mihailesti la extremitatea opusa a lacului de acumulare. Biserica, desi mica, se zareste de departe intre copacii care o inconjoara. Numele comunei vine de la un boier, Fotache Stirbei Draganescu, fiul vornicului Badea Stirbei, unul din cei 15 boieri care au plecat din Bucuresti la Brasov in timpul Revolutiei de la 1821, ci au ramas pe loc, desi Tudor Vladimirescu intrase in capitala Munteniei. Pamantul pe care se afla construita biserica apartinea mosiei Prisicenii de Jos, numita si Draganescu, de la proprietarul care o cumparase la mezat cu 2.500 de taleri. Ea fusese daruita Bisericii "Sfantul Ilie" - Rahova, ctitorie a acelorasi boieri Draganescu.
Lacasul care se vede astazi a fost ridicat in anul 1870, dupa o revarsare puternica a Argesului din 1866, care distrusese cimitirul si biserica de lemn din apropiere. Paroh in timpul in care a fost pictata biserica de la Draganescu de catre ieromonahul Arsenie Boca era parintele Savian Bunescu. El a slujit aici incepand cu anul 1937. Dupa anii de puscarie s-a intors insa la biserica lui, unde si-a continuat misiunea pana in 2004.
Pictorul necunoscut de la Draganescu era cautat de multa lume
Parintele Arsenie a pictat mai mult de 15 ani in bisericuta de la Draganescu. Parintele Savian Bunescu spunea ca au existat scene biblice la care parintele Boca lucra si noaptea. Dar cum a ajuns parintele Arsenie Boca sa locuiasca si sa lucreze la Draganescu? Stareta de la Prislop, maica Zamfira, era sora preotesei Ligia, sotia preotului Savian. Prin intermediul lor a reusit parintele sa poposeasca aici. Satul nu stia pe cine gazduieste. Arsenie era doar pictorul trimis de la Patriarhie. Nu cunosteau ca era preot, nici calugar.
Cat timp a ramas la Draganescu, pictorul bisericii locuia in casa parohiala, impreuna cu familia preotului. Desi nu slujea, oamenii care il stiau de la Sambata, mai ales ardelenii, il cautau si aici, la marginea Bucurestiului, ii dadeau pomelnice, ii cereau sfatul.
"Mai stii Tatal nostru?"
"Pe parintele Arsenie l-am cunoscut in 1986, povesteste parintele Razvan Petcu, actualul paroh al bisericii din localitate. Am venit la Draganescu mai mult adus de Daniela, cea care a devenit sotia mea, pe atunci doar colega la Facultatea de Fizica atomica de la Magurele. L-am vazut si am vorbit de doua ori cu sfintia sa. Avea un har si o putere deosebite. Era ceva cutremurator. La prima intalnire mi-a fost teama. Lucrarile de pictura se incheiasera. Parintele Arsenie monta un policandru in pronaos, si cand am ajuns in usa bisericii, s-a intors catre mine si m-a intrebat: «Mai stii Tatal nostru?». Cand eram mic ma rugam foarte mult. Dar cand am ajuns la liceu m-am racit si am ajuns sa nu mai stiu nici "Tatal nostru” in intregime.
Parintele a cunoscut aceasta si ma intrebat usor mustrator, pentru a ma face constient de starea in care ma aflam. Apoi am mai avut o discutie cu el. Nu impunea prin calitatile sale omenesti. Simteai la el ceva in plus. Nu puteai sa il privesti in ochi. Aveai senzatia reala ca te cunoaste foarte bine. Ca iti stie si partile tale nevazute. Poate de aici si frica ce te cuprindea in apropierea lui. Nu folosea cuvinte dure, lipsea de la el o autoritate fabricata. Era firesc, spontan si nepamantesc."
Frescele de la Draganescu sunt o cateheza desfasurata pe peretii bisericii
Legat de pictura de la Draganescu s-au facut mai multe aprecieri. Stilul parintelui Arsenie este unul inedit, personal. Ce uimeste este modul unic in care surprinde evenimentele cele mai importante din istoria Noului-Testament. Te mai surprinde lumina care te patrunde la vederea acestei picturi. Privind-o, esti invaluit de pace. Nichifor Crainic spunea despre registrul iconografic de la Draganescu ca "atarna de marginea vesniciei." Profesorul de teologie care gustase din plin teroarea puscariilor comuniste a venit aici dupa 1970 si a fost impresionat de ceea ce a vazut. Pictura este foarte duhovniceasca, pedagogica. Este o cateheza care se intinde pe peretii bisericii.
Pictura este una profund dogmatica si biblica. Atunci cand parintele Savian, dupa evenimentele din 1989 catehiza enoriasii, le punea de multe ori intrebari la care nu intotdeauna cei aflati in fata lui erau capabili sa raspunda. Atunci el le spunea: "Priviti peretii bisericii si vedeti Scriptura. Parintele Arsenie «a scris» pictand toate momentele importante din viata Mantuitorului." Fiecare registru iconografic are ca explicatie unul sau mai multe versete din Scriptura.
Apocalipsa, in spatele invierii lui Hristos
O scena impresionanta este cea reprezentata pe peretele de miazanoapte al naosului, invierea Mantuitorului din mormant. Hristos are un trup transfigurat, diafan, care trece prin piatra dreptunghiulara a mormantului, figurata in plan orizontal. Privind-o, descoperi puterea Domnului inviat, pentru care materia nu mai inseamna granita de netrecut. Mandorla este una de culoare (deschisa, ea merge de la rosu spre galben, iar Mantuitorul este infatisat in alb. Este singura fresca in care Iisus este figurat cu parul de culoare deschisa.
Scena invierii are in fundal, de o parte si de alta a lui Hristos, lumea in flacari. Asocierea ridicarii din morti cu Apocalipsa, a doua venire a Domnului pe pamant este una profund teologica. Soarele intunecat, norii de praf si de fum, blocurile zgarie-nori ori cuprinse de vapaia de foc sunt schitate in rosu aprins si portocaliu de zugravul inspirat.
Care ar putea fi mesajul acestei reprezentari? De ce Apocalipsa in spatele Invierii? Parintele Razvan Petcu ne explica: "Lumea care nu crede in inviere va arde. Invierea este temeiul Judecatii de Apoi".
Biserica Rasaritului si Biserica Apusului
O alta fresca inedita pe care nu o poti regasi in alta biserica din Romania se afla pe peretele de nord al pronaosului, aproape de intrare. Sunt pictate stand alaturi Sfanta Sofia din Constantinopol, ctitoria imparatului bizantin Justinian si Basilica "San Pietro" din Roma. Prima este infatisata in prim-plan, pe un fond deschis, cea de a doua, putin in spate, este figurata cu o nuanta de gri. Interesant este ca ambele biserici se afla sub acelasi arc de lumina si har. Sub aceasta imagine este citatul Sfantului Ciprian al Cartaginei: Extra ecclesia nulla salus! (In afara Bisericii nu exista mantuire!). Parintele Arsenie spunea adesea ca nu trebuie sa ne certam cu celelalte confesiuni, ci sa incercam sa traim autentic invatatura pe care Biserica noastra o propovaduieste.
Sursa: https://www.crestinortodox.ro/religie/parintele-arsenie-boca-pictorul-la-biserica-draganescu-121417.html

============

Isabela Vasiliu-SCRABA: “Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca”

Motto: „Oamenii simpli înțeleg mai bine decât cei cultivați sensul imaginilor. Vorbirea imaginii e mai complexă și mai directă decât cea a cuvintelor.” (Sf. Ioan Gură de aur).
Primul care a sesizat cu justețe sensul „luminii de tonuri deschise” din pictura Bisericii Drăgănescu n-a fost un om tocmai simplu. Inainte să fie întemnițat 17 ani fără să fi fost adusă nici o singură probă a inventatelor vinovății (1), fusese profesor de Ascetică și Mistică la Facultatea de Teologie din București. În locul lui (al profesorului Nichifor Crainic) avea să predea în 1945-1946 arhimandritul Benedict Ghius, asistentul său. În anul universitar 1946-1947 cursul de ascetică și mistică ortodoxă a fost predat de prof. Ioan Gh. Savin (2) specializat în filozofie și teologie la Berlin și Heidelberg, închis „administrativ” la Sighetul Marmației din 1950 până în 1955. Din 1940 refugiat de la Chișinău unde fusese profesor universitar de apologetică și de filozofia religiei, Ioan Gh. Savin, la 65 de ani, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 când a fost arestată mare parte din secția de istorie a Academiei Române dizolvată în 1948. La Catedra de Mistică a lui Nichifor Crainic (reabilitat post-mortem si reprimit după 1990 în Academie) a urmat prof. Stăniloae în 1947-1948, după aceea Mistica a fost scoasă din programul de studii teologice. Din cursul ținut de prof. Ioan Gh. Savin stăruie figura lui Renan desenată în Biserica Drăgănescu de Părintele Arsenie sub umbră de aripi de diavol, întrucât raționalismul protestant l-a făcut pe Renan să separe firea umană de firea divină, considerând că Mântuitorul ar fi fost un mistic trăind transe extatice. Problema este însă fals pusă, explica la cursul său I. G. Savin: „căci Iisus Hristos, fiind Dumnezeu și om în aceeași persoană, nu se putea desface în două, separând persoana divină, făcând-o obiect al contemplației, de cea umană, devenită subiect al contemplației, ca apoi să se contopească una în alta datorită uniunii mistice” (I. Gh. Savin, Mistica și ascetica ortodoxă, 2013, p.72). Cel mai potrivit partener de discuție pentru Renan care a considerat Biblia simplă sursă istorică relatând despre omul Iisus (E. Renan, Viața lui Iisus, 1863) nu putea fi decât „modernul” Nietzsche. Părintele Arsenie Boca sintetizează înțelegerea dintre cei doi prin următoarele cuvinte: „Ți-am spus să fii pe pace. Oamenii l-au creat pe Dumnezeu”, îi spune lui Nietszche întunecatul Renan pufăind o țigare de foi (ca și Churchill cu care seamănă leit, vezi N. Baciu, L-Europe de l-Est trahie et vendue. Les erreues tragiques de Churchill et Roosevelt. Les documents secrets accusent, 1985; cartea tradusă în engleză și în germ a apărut în romanește după 1990 cu titlul Yalta si crucificarea României; a se vedea și N. Baciu, Agonia României, 1997). Congestionat la față, Nietzsche adaugă mândru de închipuita sa ispravă: „Iar eu l-am omorât!” (în registrul de jos, pictat în stânga naosului).
Intr-o scrisoare către călugărul iconar Arsenie Boca, autorul Nostalgiei Paradisului (3) scria în 1971 că „Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului” într-un stil nou adus de „pictura nouă după viziunea nouă” a fostului stareț de la Sâmbăta de Sus. Imaginea de nuanțe paradisiace a sfinților „mângâiați cu penelul” pe zidurile sacre ar reflecta „spiritul și chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus” (Nichifor Crainic, Iubite Părinte Arsenie, în vol. Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, Deva, 2006, p.331-333). Însăși treimea de ipostasuri ale lui Dumnezeu este descrisă de imnografii bisericii ca „o lumină în trei străluciri” (4).
Poetul Vasile Voiculescu, practic ucis în temnița comunistă după arestarea sa în așa-zisul lot al Rugului Aprins (5) îi mărturisea indianistului Ion Larian Postolache că experiențele sale mistice l-au purtat prin cele mai felurite spiritualități (budism, teosofie, ocultism) ca să se întoarcă apoi la Platon (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noetica luminii, în vol. Mistica Platonică, Slobozia, 1999, pp.114-132) dar să sfârșească „prin a dori lumina cea albă, cea adevărată. Și am ieșit afară la ea cu ochii la cer” (6).
Arhim. Benedict Ghiuș (1904-1990) – a cărui studenție bucureșteană a fost scurtă, dar fericit plasată în timp (la vremea Asociației Criterion înființată de Petru Comarnescu, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade, când conferințele filozofului Nae Ionescu, inițiatorul Scolii trăiriste, erau extrem de prețuite) – precizase cu filozofică limpezime că există o înțelegere total raționalistă pentru care „chipul și asemănarea lui Dumnezeu în om” ignoră „chemarea omului la trăirea divină”. Pentru Sfinții Părinți, chipul lipsit de asemănare este întunecat, asemănarea fiind „frumusețea cea firească a chipului”. A crede că asemănarea se reduce la „conștiință, voință liberă și rațiune” reprezintă o înțelegere total raționalisă și ca urmare „total trunchiată” (arhim. Benedict Ghiuș, Taina răscumpărării …). După ce fusese în 1937 prefect de studii la Internatul Teologic din Cernăuți și pe urmă profesor la Liceul Seminarial din Bălți, părintele Benedict Ghiuș a fost hirotonit ierodiacon de mitropolitul Gurie Grosu care l-a adus la Chișinău. Părintele Arsenie Boca s-a aflat și el la Chișinău – de la începutul lui octombrie 1939 cu o bursă de trei luni (7) locuind „în obștea monahală de pe lângă Palatul Arhieresc din Chișinău” (Pr. Streza Nicolae Zian, Catisme ale Părintelui Arsenie Boca, 2008). La întoarcerea Părintelui Arsenie în decembrie 1939, el a avut acea experiență de neuitat în gara de la Chișinău.
Diadoh al Foticeei, căruia profesorul Ioan G. Savin de la Chișinău îi consacră un loc de cinste în cursul său de mistică, înțelegea prin păcatul originar o întunecare la chip a omului, spălată prin botez, care însă nu dă încă „asemănarea”. Chipul lui Dumnezeu în noi, „asemănarea se câștigă prin sforțarea noastră proprie și o atingem desăvârșit când dragostea lucrează în noi desăvîrșit” (Mistica și ascetica ortodoxă, 2013, p.98).
După smulgerea Bucovinei de Nord și a Basarabiei prin înțelegerea dintre Stalin și Hitler, când numărul refugiaților români a atins câteva sute de mii de oameni, rofesorul Savin și pr. Benedict Ghius s-au refugiat de la Chișinău la București. În ianuarie 1943 arhim. B. Ghiuș a fost ales Episcop de Hotin. Fiind scolit la Strasbourg si în bune relații cu Monseniorul Vladimir Ghica, neprietenii săi îl acuzasera de alunecari…papistase. Nu se știe dacă din această pricină numirea sa ca episcop n-a fost confirmată și nici dacă ulterior s-a plasat în aceeasi categorie dezavantajoasă faptul că în cei șase ani de temniță comunistă, când să facă si el o minune, arhim. Benedict Ghius a salvat de la moarte un preot unit (vezi Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii, 2008, p. 311). La una din anchetările prin torturare de după arestarea sa în noaptea de 13/14 iunie 1958, Benedict Ghiuș descrie activitatea asociației Rugul Aprins (1944-1948) ca „o experiență duhovnicească. Ea consta din îndemnul la credință, la rugăciune, la disciplină de sine, la muncă și la fapte de dragoste față de aproapele”.
Pe când era „ctitor de frunte al Filocaliei românești”, ierom. Arsenie Boca spusese că „noi nu suntem născuți de timp, ci de veșnicie. Deși trăim o vreme îmbrăcați de lumea aceasta, ni se întâmplă adesea ca fratele vis și sora moarte să ne dea târcoale și să ne despice făptura în două. Atunci scăpăm de chingile lumii văzute și ne trezim într-un alt fel de a fi și de a cunoaște”. In finalul interpretării sale dată parabolei fiului pierdut, starețul Mănăstirii Brâncoveanu se arătase interesat de „cauza pentru care omul ajunge să piardă chipul lui Dumnezeu” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O nouă interpretare a Parabolei Fiului Rătăcitor, în rev. „Origini. Romanian Roots”, ISSN 1094-5814, vol. XVI, July-Dec. 2012, pp.52-55).
La sfințirea Bisericii Drăgănescu (2 X 1983) i-a fost total interzis să ajungă. Legat de acea ocazie Părintele Arsenie Boca schițase ideile pe care le-ar fi dezvoltat dacă ar fi putut vorbi despre pictarea micuței biserici. În rândurile sale, el n-a menționat doar noutatea adusă de cele două registre „unul mai mare sus și altul, la o scară mai mică jos” în care a realizat pictura, ci a scris și despre evoluția „de la chip la asemănare” care ar fi „continuitatea de conștiință a atotprezenței lui Dumnezeu” (Părintele Arsenie Boca, Geneza picturii, în vol. „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești: Biserica de la Drăgănescu, Deva, 2005, p. 16). Această continuitate de conștiință transpare din privirea sfinților, din chipurile lor luminate de ochii extrem de vii. Preotului paroh de la Drăgănescu îi părea, de pildă, că Paisie de la Neamț „parcă vorbește, parcă este viu, parcă ar sta să-l întrebi ceva.” (pr. Savian Bunescu, 1991, înregistrare video cu prezentarea Bisericii, fragmentar transcrisă în vol.4 de Mărturii, Ed. Agaton, Făgăraș, 2011, p. 207).
După Simion Noul Teolog – citat de Părintele Benedict Ghiuș în lucrarea sa de doctorat despre Doctrina răscumpărării în imnografia Bisericii (1946)-, omul ar fi „chemat să se împărtășească de Dumnezeu, până a se face un dumnezeu-creat. Chemarea aceasta împlinită se numește asemănare”
Părintele Arsenie Boca în paginile concepute despre pictura bisericii (probabil în 1983) a sugerat o gradație a asemănării, de la Maica Domnului care ar avea „cea mai mare asemănare cu Domnul Hristos”, la cei patru „martori ai Adevărului” care au fost evangheliștii. Accentul pus de Părintele Arsenie pe asemănare înțeleasă de el ca permanentă conștientizare a atotprezenței lui Dumnezeu face ca figurile sfinților, deși diferite, să aibă un aer comun. Aceasta a dus în 2007 la „descoperirea” autorului icoanei cu Sfânta Parascheva expusă la biserica Sfântul Antonie. În acea biserică paroh fusese preotul Popescu Victor (1897- 1978) cu care Nae Ionescu scosese în 1928 revista „Logos”, preot căruia sub comuniști nu i s-a mai publicat nici o scriere. Între anii 1934 și 1948 fusese bibliotecar și duhovnic la Seminarul Central „Radu Vodă”. Era perioada când Părintele Arsenie era student la Belle Arte și la Academia de Muzică Religioasă, fiind cazat în căminul studențesc de la „Radu Vodă”. Desigur că Părintele Arsenie Boca l-a cunoscut în acei ani pe viitorul preot paroh de la biserica Sfântul Antonie. Și cum hramul Bisericii de la Bogata Olteană (a cărei frescă pictată de Părintele Arsenie Boca a fost distrusă de securiști cu ciocanul) este Sf. Parascheva, e foarte probabil ca icoana să fi fost pictată pentru acea biserică al cărui paroh fusese arestat după invazia Cehoslovaciei din 1968, din octombrie 1968, fiind întemnițat până în 1971. Mai fascinantă decât descoperirea autorului micii icoane cu Sfânta Parascheva (pornind de la asemănarea ei cu icoana Învierii Domnului de la Biserica Drăgănescu ilustrând textul Tatianei Sergiu, Părintele Arsenie Boca sau Universul sfânt al culorilor din volumul Unde a fost biserica?, București, 2001, pp.165-168) ne pare însă cealaltă revelație avută de același student la Teologie (Alexandru Valentin Crăciun). Ne referim la visul prin care în 2007 i s-a descoperit partea pictată de Părintele Arsenie Boca la biserica Elefterie cel Nou (8) precum și semnificația ei ascunsă 46 de ani. Deși angajat ca pictor secund, Părintele Arsenie Boca a pictat întreaga boltă a altarului. Icoana o reprezintă pe Maica Domnului ținându-l în brațe pe Iisus copil în haine de pușcăriaș (Formula As, nr. 822/ 2008). Printr-o uimitoare revelație i s-a arătat studentului cum zeghea se poate transforma în raze dumnezeiești inundând cu lumina harului întunericul celulelor de temniță politică. O mistică a luminii aflată la îndemâna prea multor credincioși…
============================
1. vezi Nichifor Crainic, Răspuns la actul meu de acuzare, în vol. Memorii. Pribeag în țara mea, Muzeul Literaturii române, București, f.a., ed. îngr. de Al. Condeescu, p. 251.
2. Refugiat de la Chișinău, prof. Ioan Gh. Savin fusese profesor universitar de apologetică și de filozofia religiei din 1927, de la înființarea Facultății de Teologie (vezi Ioan Gh. Savin, Mistica și ascetica ortodoxă, București, 2013). Volumul este editat de Nemira și prezintă titluri greșite în foarte lacunara listă de scrieri, la biografie nemenționându-se anii detenției ilegale din închisoarea de la Sighetul Marmației, cum a tot pretins cenzura comunistă. În loc de Ființa și originea religiei, București, 1937, cei de la Nemira trec Știința și originea religiei (1937). La vremea terorii ideologice comuniste, pe listele cenzurii (Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000, p. 453) figurau 7 scrieri ale profesorului revenit la Facultatea de Teologie din Chișinău, după recâștigarea provinciei cotropite vreme de un an de sovietici. Printre ele se află si studiul Ironie și istorie, publicat la Chișinău în 1943.
3. Cărțile acad. Nichifor Crainic fuseseră și ele interzise, scoase din librării și din bibliotecile publice. Peste 15 volume apăreau pe listele cenzurii (Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000, p. 133). Este meritul soților Petru și Magda Ursache de a fi reditat Nostalgia paradisului după căderea comunismului, urmată de N. Crainic, Puncte cardinale în haos, Ed. Timpul, Iași, 1996, cu o prefață a profesorului P. Ursache, pp.5-13.
4. apud. Benedict Ghiuș, Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă, București, 1998, p. 18.
5. Pe 17 ian 2014 în fișa lui Vasile Voiculescu (1884-1963) din ro-wiki (controlată de administratori cu interese ascunse, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse) era menționat numele proletcultistului Ov. Crohmălniceanu, fără a mai fi pomeniți și alți critici sau autori români care au scris pagini memorabile despre dr. Vasile Voiculescu, precum Bazil Munteanu, Perpessicius, Vladimir Străinu, Dinu Pillat, Adrian Maniu, Ovidiu Papadima, C-tin Ciopraga, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eugen Simion, Serban Cioculescu, G. Călinescu, etc. „Uitată” era si categoria de martir al închisorilor comuniste (categorie pe care mafioții care controlează Wikipedia.ro o tot șterg, deconspirându-se astfel ca urmași ai celor care au masacrat timp de două decenii sute de mii de români în închisori politice cu regim de exterminare), categorie în care a fost silit să intre poetul Vasile Voiculescu, arestat la 73 de ani (pe 5 august 1958) pentru „vina” de a fi scris poezie mistică. Condamnat la 5 ani, Vasile Voiculescu a decedat după patru ani de temniță grea si încă un an de dureri atroce, după „mutarea” pe targă, la 30 aprilie 1962, din închisoarea Aiudului la Dispensarul TBC-Turda, urmată de țidula de eliberare din închisoare pe 2 mai 1962. În eseul meu despre WIKIPEDIA. Ro, semnalasem manipularea din umbră a acestei enciclopedii on-line, control asupra căruia atrăgea atenția însăși echipa care inițiase proiectul. Prin menționarea criticului stalinist din garda veche a Anei Pauker, transpare odată în plus cripto-comunismul mafiei din umbră care face ca Wikipedia.ro să nu fie „o sursă obiectivă de informare” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri). Iată recunoașterea „vinovăției” scriitorului, din dosarele Securității condusă din umbră de Alexandru Nicolschi/ Nicolau/Grumberg, general NKVD aflat până în 1962 în structurile de vârf ale instituției (vezi S. Rădulescu-Zoner, Poporul Român anti-semit? in rev. Căminul Românesc, an 30, nr.2 (117), iunie 2011): „Recunosc că am scris și difuzat poezii începând din anul 1947 și până în prezent. Eu [Vasile Voiculescu] am scris multe poezii cu conținut religios de îndemn la o viață duhovnicească (de rupere de viață) care, prin interpretare, pot părea a avea un caracter dușmănos față de regim, așa cum este poezia Noul arhitect [V. Voiculescu, Gânduri albe, Cartea Românească, București,1986, p.274] și altele, cum sînt poeziile Neagra labă , Cerșetorul și altele” (semnat: Vasile Voiculescu). Cât a fost arestat, biroul său de lucru a fost devastat de organele represive ale statului polițenesc, biblioteca distrusă si chiar acolo, în camera unde locuise dr. Vasile Voiculescu până la arestare, îi fuseseră instalați chiriași. Pe patul de moarte, înainte de a -și da duhul, poetul martirizat i-a zis fiului său mai mic: „Ionică, eu mor! M-au omorât! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu.” (Vasile Voiculescu, 25 aprilie 1963, vezi dr. Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu. Anii de detenție, Buzău, 1993).
6. Horia Ion Groza, Rugul aprins: Părintele Benedict, dr. V. Voiculescu, în rev. „Origini II/ 2012, p.48.
7. Perioada bursei de trei luni de la Chișinău nu este menționată în lucrarea de licență în teologie publicată de Ioan Gânscă la Cluj în 2002 sub titlul O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete.
8. Părintele Arsenie i-a spus preotului paroh Savian ca n-a mai pictat nici o altă biserică, „a lucrat doar puțin la Elefterie”. Biserica Drăgănescu e prima si ultima, făcută ca o „jertfă, ca un omagiu”. Pentru darul care i l-a dat Dumnezeu, lasă în urma lui „această pictură, ca să fie pentru toți” (Părintele Arsenie- un om mai presus de oameni, Făgăraș, 2011, p.210).
Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba
Sursa: https://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-ceva-despre-mistica-luminii-in-pictura-parintelui-arsenie-boca/