Premium Only Content

Timisoara, noaptea de 21/22 decembrie 1989
Înregistrarea video care urmează a fost filmată în noaptea de 21-22 decembrie 1989 în Piaţa Operei şi parţial în interiorul clădirii Operei, unde se afla comitetul revoluţionar numit Frontul Democratic Român. Înregistrarea s-a făcut cu intenţia de a se trimite apoi caseta la Consulatul Iugoslav, pentru a se face cunoscute lumii evenimentele din Timişoara. Celor din piaţă li s-a spus că se face o filmare, îndemnuri precum “pancardele sus” sînt anume ca să iasă bine filmarea, dar datorită întunericului calitatea imaginii nu este prea bună. În interiorul Operei se citesc liste cu persoanele despre care se primiseră informaţii că au murit, în unele cazuri informaţiile puteau fi greşite.
Caseta respectivă nu a mai ajuns la Consulatul Iugoslav. George Ardelean s-a dus cu maşina pînă la Consulat, dar lîngă acesta erau nişte maşini cu persoane în ele, posibil securişti. În aceste condiţii, dl. Ardelean nu a mai riscat şi n-a mai încercat să dea caseta consulului, mai ales că la Consulat era întuneric, nici nu era sigur că se afla cineva înăuntru.
Transcriere înregistrare și comentarii: https://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/26/timisoara-noaptea-21-22-decembrie-1989-video/
Alte înregistrări audio și video din revoluția din Timișoara: https://mariusmioc.wordpress.com/revolutia-din-timisoara-in-inregistrari-audio-video/
Documente despre revoluția din Timișoara: https://mariusmioc.wordpress.com/documente-despre-revolutia-din-timisoara/
Analize despre revoluția din 1989: https://mariusmioc.wordpress.com/analize-despre-revolutia-din-1989/
-
1:03:09
The White House
4 hours agoPress Secretary Karoline Leavitt Briefs Members of the Media, Mar. 11, 2025
43.6K23 -
1:07:03
Winston Marshall
3 hours agoEXCLUSIVE : Oliver Anthony On Life After ‘Rich Men’, The Christian Counter Culture and The Elites
22.3K5 -
1:44:47
Russell Brand
4 hours agoDigital Censorship & Political Warfare: X Attacked, Rand Paul Rebels, Free Speech on Trial – SF551
106K19 -
LIVE
tastylive
4 hours agoLIVE Stocks, Options & Futures Trading with the Pros! (Market Open -> Close & More) March 11th, 2025
176 watching -
1:35:59
Simply Bitcoin
4 hours ago $2.18 earnedTrumps Bitcoin Embrace TERRIFIES The EU | EP 1200
31.5K7 -
2:00:05
The Charlie Kirk Show
4 hours agoThe Left Regroups + Deporting Hamas Lovers + Love Is Blind? | Rep. Donalds, Dr. Arnn | 3.11.25
100K15 -
30:41
BonginoReport
23 hours agoTrump Pulls Ultimate Uno Reverse Card On Illegals (Ep.1) - 03/10/2025
135K524 -
34:53
Grant Stinchfield
22 hours ago $3.56 earnedDoctored Photos and Phony Stats, How The Media is Weaponizing the Measles... Again!
36.4K10 -
1:08:03
TheAlecLaceShow
5 hours agoGuests: Senator Bernie Moreno & Anne Fundner | Trump Calls For Massie Primary | The Alec Lace Show
17.8K -
55:34
The Dan Bongino Show
7 hours agoThe Deep State Purge Intensifies (Ep. 2439) - 03/11/2025
697K1.07K